10 paşi pentru sex de calitate

De: Cancan
Publicat: 04/02/2018 | 17:30

1. Să alegem de comun acord un moment al zilei în care avem suficient timp să discutăm despre cum simţim legătura dintre noi, aici şi acum. Ne asigurăm că nimic din cotidian nu perturbă acest interval în care ne decidem să ne aducem pe noi şi relaţia noastră în discuţie.

2. Ne asumăm că există riscul să dăm naştere unui conflict, dar e indicat să ne amintim de fiecare dată că atât timp cât conflictul este în relaţie, şi nu în afara ei, şi este dat de prezenţa unei a treia persoane, iar intenţia de a readuce armonia în cuplu este de ambele părţi, menţinerea obiectivului în prim plan este cel mai important aspect.

3. Alocăm zilnic 10 minute de calitate pentru cuplu. Atunci există îmbrăţişări şi mângâieri, fără cuvinte. Acest timp poate fi oricând, dimineaţa sau seara, dar este foarte important să facă parte din rutina zilnică şi corpurile să se întâlnească la nivel fizic, nu neapărat verbal.

4. Ţinuta este foarte importantă, iar ea porneşte de la felul în care ne pieptănăm, până la îngrijirea corporală, până la hainele pe care le purtăm, atât în mediul exterior, cât şi acasă. Vom vedea că acestea ne creează o anumită stare, atât nouă, cât şi celor din jur. Cu cât adoptăm o ţinută îngrijită, care să ne pună în valoare unul dintre punctele forte ale corpului nostru, aspect apreciat cândva de partenerul de viaţă, cu atât senzaţiile interioare vor fi mai bune, iar acest lucru se va vedea şi la exterior.

5. Îngrijirea corporală, atât la femei, cât şi la bărbaţi este mai mult decât esenţială. Un miros neplăcut al corpului sau hainele impregnate în mirosul de mâncare (din momentul în care am gătit poate împreună) nu pot fi nicicând atractive, chiar dacă au anumite motive la bază.

6. Lenjeria pe care o purtăm în toată splendoarea ei când ne plimbăm prin casă sau o punem frumos la uscat alături de toate celelalte lucruri, ori o lăsăm la întâmplare pe canapea, reprezintă moartea pasiunii. O revizuire în sertarul specific poate constitui un mare plus în sclipirea din ochii celuilalt.

7. Apelativele pe care le folosim în cuplu au semnificaţia lor. Atunci când strigăm sau vrem să ne facem auziţi în faţa persoanei de lângă noi, de cele mai multe ori nu folosim nume, ci alinturi, cum ar fi “pui”, “sufletel”, “iubirică”, “bebe”, “gărgăriţă”, “şoricel” etc. Desigur, folosite cu toată dragostea, acestea pot să poziţioneze partenerul într-o postură cu totul specială.

8. Alocăm săptămânal o oră numai pentru întâlnirea de cuplu, ne asigurăm că nu există nici un alt factor perturbator şi avem grijă să nu o anulăm sau amânăm. Faptul că ştim că există această întâlnire stabilită ne ajută să ne organizăm. Mintea noastră va lucra în timpul săptămânii în aşa fel încât să fim prezenţi acolo fizic şi psihicAstfel, la restabilirea intimităţii în cuplu poate contribui complicitatea, respectarea punctului de întâlnire, gândurile cu privire la momentul respectiv, în care nu trebuie să facem nimic, ci pur şi simplu să fim.

9. Atingerea trupurilor este un factor cheie în trezirea sexualităţii, iar o modalitate dintre cele mai simple este masajul reciproc. Desigur, nu vorbim despre un tip de masaj profesionist, ci pur şi simplu de modul prin care putem explora corpului partenerului, prin atingere, folosind un ulei sau o cremă cu un miros plăcut pentru ambii parteneri. Din acest moment lăsăm ceea ce vine să se întâmple.

10. Schimbarea se produce din interior, dar atâta timp cât nu facem ceva altfel decât suntem obişnuiţi, lucrurile vor rămâne la fel, chiar dacă sperăm poate să existe o schimbare. Minunea e in noi, trebuie doar să o accesăm. Psihoterapia individuală sau de cuplu poate fi un suport considerabil în acest sens, precizează psihoterapeutul Simona Grigore pentru CSID.