Cel mai mare aeroport din țară, paralizat de un fenomen meteo extrem!

De: Cancan
Publicat: 18/03/2018 | 14:17

Aeroportul Otopeni se confruntă cu un fenomen meteo extrem, cel de freezing rain, care ține avioanele la sol de mai bine de două ore.

La momentul publicării acestei știri, avioanele de pe Aeroportul Otopeni nu mai decolează de aproape trei ore. Ultimul avion care a decolat de pe aeroport a plecat către Cluj-Napoca, la ora 11:00. Începând cu această oră, avioanele au rămas la sol și nu sunt estimări cu privire la momentul în care fluxul aerian se va relua.

În același timp, pe Aeroportul Otopeni sosirile par să nu aibă probleme, având în vedere că avioanele au aterizat și la câteva minute înainte de publicarea acestei știri. Blocajul de pe aeroport este cauzat de un fenomen meteo extrem, favorizat de schimbările de temperatură din ultima zi, iar aici vorbim despre freezing rain.

Acest fenomen afectează în prezent și tramvaiele de pe linia 41 din Capitală. Acestea sunt blocate în zona Crângași, deoarece șinele și firele de tensiune au fost acoperite de gheață, iar mai bine de 20 de tramvaie sunt blocate.