Moș Crăciun a venit și la vedetele din România!
 Ce au găsit sub pom Andreea Bălan, Cătălin Botezatu sau Bianca Drăgușanu

Publicat: 25/12/2021 | 16:00

Cu toții l-am așteptat nerăbdători pe Moș Crăciun! Acum, a venit momentul să vedem dacă vedetele noastre au fost cuminți și dacă “bărbosul” și-a golit desaga sub brazii acestora. CANCAN.RO vă prezintă, un scurt “inventar” al cadourilor primite de vedetele din România. 

Nici anul acesta, Moș Crăciun nu a uitat pe nimeni, cu mic, cu mare, au primit câte ceva din desaga încărcată a moșului.  Mai ieftin sau mai scump, dar “calul de dar nu se caută la dinți”, cum este vorba din bătrâni. Haideți să vedem ce au găsit unele dintre cele mai cunoscute vedete de la noi.

Bianca Drăgușanu știe cum să se răsfețe!

Pentru sexoasa vedetă, de Crăciun, cea mai răsfățată a fost fiica acesteia care a găsit sub brad toate jucăriile care s-au regăsit în scrisoarea moșului.

Vrea un Ponyville (n.r.- un sat de ponei), deși are un sac plin de ponei, mai vrea un sat de ponei. O casă pentru păpuși, are și hăinuțe, dar vrea o casă mai mare pentru ele. Și mi se pare că vrea vopsea de păr, pentru că vrea să se facă blondă”, a povestit Bianca Drăgușanu.

Exact ce și-a dorit, fiica vedetei a găsit sub brad. În schimb. Bianca pare că și-a satisfăcut dorințele în ziua de Ajun, atunci când a călcat pragul unui magazin de încălțăminte, de unde și-a achiziționat o pereche de cizme.

Fiica Biancăi Drăgușanu este foarte fericită cu ce i-a adus Moșul

Cătălin Botezatu, cadou tipic românesc!

Cel mai cunoscut designer din România a primit din partea “bărbosului darnic” un cadou tipic românesc. După cum reiese din postările pe care acesta le-a făcut pe Instagram, Cătălin Botezatu a găsit sub brad un port popular, dar și câteva parfumuri și sticle de băutură. Cătălin Botezatu pare să fie unul dintre răsfățații acestui Crăciun.

Moșul lui Cătălin Botezatu a fost unul tradițional anul acesta

Oana Roman, cadou de milioane!

Printre vedetele cu care Moșul a fost generos se numără și fiica fostului premier, Petre Roman. Oana a primit un cadou de milioane. Mai exact, Oana Roman a găsit sub brad o pereche de cercei din aur ce erau înnobilați cu diamante. După cadoul scump putem trage concluzia că Oana a fost foarte de cuminte anul acesta și Moșul a recompensat-o pe măsură.

Cadoul Oanei Roman

Andreea Bălan, totul pentru fetițele ei!

În casa Andreei Bălan, atmosfera Crăciunului a fost resimțită din plin. Micuțele vedetei l-au așteptat cu mare nerăbdare pe Moș Crăciun. Astfel pentru că, în seara de Ajun, după vizita Moșului, fetițele, dar și cunoscuta lor mamă, au luat cu asalt bradul, acolo unde au găsit cadourile mult dorite.

Așa arată Crăciunul Andreei Bălan

Ilinca Vandici, Crăciun în familie!

Gazda de la “Bravo, ai stil!” Pare că a fost cuminte în anul care stă să se încheie, iar Moș Crăciun nu a făcut rabat anul acesta și a vizitat și casa vedetei de la Kanal D, acolo unde și-a golit desaga. După ce a primit bucuroasă vizita moșului, Ilinca Vandici s-a pozat fericită alături de cei dragi lângă bradul împodobit cu stil.