250 de lei, oul de strut incondeiat

De: Cancan
Publicat: 06/04/2009 | 00:00

TRADITIE. In familia Zinici mestesugul se transmite de la o generatie la alta PROGRAM. Bucurestenii au ocazia sa cumpere oua incondeiate de la targ pana joi Cu aproape doua saptamani inaintea sarbatorilor, bucurestenii s-au grabit la targ sa cumpere oua de rata, gasca, prepelita decorate conform traditiei. O familie din Suceava a prezentat in cadrul expozitiei, toate creatiile realizate in timpul anului. Daniela Catrina Bucurestenii care pastreaza traditia sarbatorilor pascale s-au inghesuit, ieri, la Muzeul Taranului Roman sa cumpere oua incondeiate. Cei doi mesteri suceveni, Ioan si Maria Zinici (mama si fiu), care picteaza pe oua au avut grija sa multumeasca toate gusturile clientilor. Ei s-au prezentat la expozitie cu oua de rata, gasca, prepelita si strut, frumos decorate. Familia Zinici a expus numai o parte din munca realizata pe parcursul intregului an, adica 500 de oua incondeiate. „Acest mestesug se transmite de la o generatie la alta, iar copiii invata sa incondeieze oua de la varsta de sase ani. La crearea acestor oua au muncit cinci persoane: eu, fiul meu cu sotia si cei doi copii ai lor, in varsta de 11, respectiv 13 ani”, ne-a spus mandra Maria Zinici. Aceasta ne-a dezvaluit ca multe dintre modelele desenate pe oua sunt pur si simplu din imaginatie, insa mai sunt si motive vechi ca soarele, spicul, coarnele berbecului, furca, frunza de stejar imbinate cu simbolul crestinismului, crucea. Un ou incondeiat sau unul din lemn pe care sunt atasate margele costa intre 8 lei si 15 lei. Pentru clientii mai pretentiosi, mesterii suceveni au scos la vanzare si oua de strut incondeiate, care ajung la 250 de lei. Expozitia de oua incondeiate, va fi deschisa pentru vizitatori pana joi, la ora 18.00.