30 de pasageri, lăsați de Wizz Air la poarta de îmbarcare de la Otopeni: ”Am stat 4 ore în aeroport”

Publicat: 23/09/2021 | 12:22

30 de pasageri care urmau să decoleze, joi dimineață, din România către Valencia cu Wizz Air nu au putut să mai urce în avion. Poarta de îmbarcare s-a închis în fața lor, spun călătorii.

Compania a schimbat procedura de check-in, iar pasagerii au fost abandonați pe aeroport. Din luna iulie, procedura de check-in nu se mai poate face online. Astfel, înainte să ajungă la poarta de îmbarcare, pasagerii au stat la cozi imense.

Două birouri de check-in s-au deschis la ora 4.50 pentru două curse Wizz Air – cea către Valencia și cea către Edinburgh, programate la 6.30 și 6.25. În ciuda faptului că și-au făcut check-in, ușile li s-au închis în fața pasagerilor care urmau să plece.

”Am stat în aeroport de la ora 3 și am așteptat la check-in până la ora 7.00, asigurându-ne că nu se închide zborul. Am ajuns la poarta de îmbarcare și autobuzul era prezent acolo. Striga lumea din autobuz să mă lase să intru, dar șoferul a plecat. Am rămas efectiv în fața porții”, a declarat, pentru Libertatea, Mihaela Iorga, care lucrează în Valencia.

Pasagerii au rămas în aeroport fără să primească nicio explicație din partea companiei. Ulterior aceștia au fost informați că vor fi reprogramați gratuit pentru următorul zbor al companiei către destinația aleasă de ei.