8.389 de cazuri noi pe zi în România! Anunțul-șoc făcut de Societatea Română de Epidemiologie

Publicat: 20/07/2020 | 15:56

Pandemia de coronavirus de la noi din țară ne-ar putea face probleme extrem de mari, dacă nu se iau măsuri în cel mai scurt timp. Potrivit ultimului studiu efectuat, în România s-ar putea ajunge la peste 8.000 de infectări pe zi, în septembrie, dacă oamenii nu respectă normele impuse de autorități și măsurile de igienă.

În urmă cu o lună, dr. Emilian Popovici, vicepreședinte al Societății Române de Epidemiologie, împreună cu Valentin Pârvu (PhD Statistica), publicau cinci scenarii cu privire la posibila evoluție a COVID-19 în România. Lucrurile pot fi cum nu se poate mai sumbre, dacă nu se iau măsuri în cel mai scurt timp, pentru a împiedica evoluția pandemiei de COVID-19.

”Creșterea numărului de cazuri zilnice a urmat în general Scenariul 2 (Rt = 1.1), cu o accelerație a creșterii în ultimele aproximativ 10 zile. Corespunzător, creșterea în transmisibilitate cu Rt apropiindu-se de 1.2 a început a fi observată de la sfârșitul lui Iunie/începutul lui Iulie” au transmis cei doi, în urmă cu o lună.

În septembrie s-ar putea ajunge la peste 8.000 de cazuri pe zi

Despre evoluția pandemiei, medicul a precizat faptul că în luna septembrie, în România ar putea fi depășit numărul de 8.000 de infectări pe zi. 

”Proiectiile pentru urmatoarele 2 luni, pana pe 19 Septembrie, au fost facute folosind datele publice disponibile pana la 18 Iulie. In ultimele 2-3 saptamani s-au schimbat procedeele de externare a pacientilor (pacienti sunt externati dupa 10 zile daca raman asimptomatici), iar unii pacienti au inceput sa fie externati la cerere. Aceste schimbari au dus la o scadere a numarului de pacienti activi (estimati acum la cazurile noi din ultimele 22 zile fata de 25 zile cat erau in urma cu o luna). De asemenea, au dus la o crestere a numarului de cazuri noi.

Aceasta se datoreaza, in parte, numarului crescut de persoane contagioase prezente in populatie, si posibil datorita cresterii transmisibilitatii. Este de asemenea recunoscut faptul ca atunci cand epidemia este in crestere, numarul de internati ATI este un indicator care intarzie cu cateva zile fata de evolutia cazurilor noi (cresterea ATI din valul 2 a inceput in jur de 11 Iunie, pe cand cazurile noi au inceput sa creasca din prima saptamana din Iunie). Internatii ATI au fost estimati pentru aceasta proiectie la 3.4% din pacientii activi din urma cu 8 zile (pacientii activi au fost estimati a fi pacientii cumulati pe 22 zile).”