A ajuns din nou pe patul de spital. Actorul Mircea Anca a lesinat la Fundeni si a fost pus pe perfuzii

De: Cancan
Publicat: 27/01/2013 | 23:00
Iuliana Moise a avut grija de sotul ei in toata perioada spitalizarii si recuperarii

Vineri, in loc sa sarbatoreasca implinirea unui an de cand a suferit al doilea transplant de maduva, la o clinica din Israel, in urma diagnosticarii cu leucemie, actorul Mircea Anca s-a intors pe patul de spital. Din informatiile noastre, totul a inceput joi noaptea si a culminat cu internarea actorului, vineri, in spital, artistul prezentand stari febrile. Pentru ca stia cat de pacatoase sunt pneumoniile, in cazul celor care au suferit un transplant, sotia sa, actrita Iuliana Moise, a decis sa il duca de urgenta la Spitalul Fundeni pentru un consult.

Mircea anca in perioada sa de glorie, cand urca pe scena de la TNB

Numai ca, in timp ce era trimis de colo colo la analize si radiografii, actorului i s-a facut rau si a lesinat in bratele fiului sau, Mircea, dupa cum ne-a povestit un angajat al spitalului. „A venit cu o bronhopneumonie, iar medicii au decis sa il interneze pe loc. L-au trimis insa sa faca unele analize si, pentru ca era foarte slabit si inca avea febra, i s-a facut rau langa lift. Noroc ca era cu sotia si fiul, cel care l-a si prins in brate. Doctorii l-au pus pe perfuzii si l-au trecut pe tratament urgent si incepe sa-si revina”, ne-a declarat sursa noastra.

Actorul a fost sprijinit in toata perioada internarii si recuperarii de catre sotia sa, actrita Iuliana Moise

Contactata de CANCAN.ro, Iuliana Moise, sotia actorului ne-a confirmat informatia. „Acum este bine. Ne-am sperit rau, dar, multumim lui Dumnezeu, a trecut”, ne-a declarat actrita Iuliana Moise, sotia lui Mircea Anca. 

Simona Odorhean