A ajuns la vârful diplomaţiei româneşti! Cine este Cristian, noul secretar de stat în MAE

De: Cancan
Publicat: 11/08/2017 | 08:00

Cristian Winzer este un avocat care iubeşte costumele scumpe, citatele motivaţionale şi selfie-urile. Tânărul este membru al Baroului Bucureşti şi a fondat o casă de avocatură. Pe site-ul acesteia, Winzer se laudă cu rezultatele obţinute în dosarele de malpraxis medical. Potrivit realitatea tv, avocatul a fost parte a Tineretului Social Democrat, iar pe Facebook publică mesaje de susţinere pentru PSD.  precum şi poze cu lideri ai partidului. Contactat de Realitatea Tv, Cristian Winzer a refuzat să facă vreun comentariu despre noua sa funcţie.
Numirea lui Cristian Winzer la ministerul de Externe a coincis cu demiterea lui Ştefan Popescu, numit secretar de stat în luna mai de către fostul premier Sorin Grindeanu. Ştefan Popescu este conferenţiar universitar şi are un doctorat la prestigioasa universitate Sorbona. Înlocuitorul său a absolvit un master la universitatea privată Nicolae Titulescu.