A cerut lapte si miere in culise

De: Cancan
Publicat: 09/11/2010 | 00:00
Dieta. Dani Klein consuma doar produse ecologice, din dieta ei nelipsind fructele, legumele, laptele si mierea

Ca orice artista care se respecta, vocea trupei, Dani Klein, le-a trimis organizatorilor o lista cu pretentiile ei. Astfel, ea a cerut celor de la Events sa ii pregateasca in spatele scenei un platou cu legume si fructe proaspete, lapte si miere din abundenta si, bineinteles, ceai. Dani Klein este cunoscuta pentru stilul de viata eco si dieta suta la suta naturala pe care o urmeaza. De altfel, vedeta are o silueta de invidiat la cei 57 de ani ai sai. Membrii trupei sunt in mare parte aceiasi care au cantat anul trecut la Sala Palatului – Salvatore La Rocca, William Lecomte, Hans van Oosterhout, Red Gjeci si Tim De Jonghe. Cu totii abia asteapta revederea cu publicul din Romania. „Experienta unui concert in club este infinit mai relevanta pentru public decat intr-o sala mai mare, din cauza apropierii de artist. Se creeaza o comuniune mult mai puternica intre spectator si ce se intampla pe scena”, spune Dani Klein despre concertul care va avea loc joi. Ei vor canta atat piese consacrate, cat si cateva de pe noul album, „Comme on est venu”.