A crescut numărul cazurilor de infecție cu COVID-19 în România. Alexandru Rafila explică motivul: ”Pentru că oamenii au renunțat să…”

Publicat: 05/06/2020 | 08:29
A crescut numărul cazurilor de infecție cu COVID-19 în România. Alexandru Rafila explică motivul: ”Pentru că oamenii au renunțat să...”

În ultimele zile, în România a crescut numărul cazurilor de infecție cu COVID-19, iar măsurile de relaxare sunt privite, acum, cu alți ochi, considerându-se că redeschiderea teraselor, spre exemplu, a amplificat pericolul reprezentat de noul coronavirus.

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, are o altă explicație, totuși. Nu redeschiderea teraselor ar fi de vină pentru această situație care ar putea deveni îngrijorătoare, ci faptul că oamenii nu au purtat mască de protecție.

„Aş fi recomandat omenilor să poarte mască indiferent dacă sunt răciţi sau nu. Dar degeaba recomandam atunci, pentru că nu existau măşti. Principalul benficiar al măştii este persoana infectată respirator şi care nu mai împrăştie microorganisme. Aş fi închis şcolile cu o săptămână mai târziu. Carantina a fost un lucru bun. A scutit Romania de o multiplicare foarte rapidă a virusului”, a spus Alexandru Rafila, potrivit antena3.ro. (CITEȘTE ȘI: CE A PĂŢIT ACEST BĂTRÂN DUPĂ CE S-A URCAT ÎN AUTOBUZ, ÎN IAŞI, FĂRĂ SĂ POARTE MASCĂ DE PROTECŢIE! LINŞAT DE CĂLĂTORI: „VAI ŞI AMAR”)

Alexandru Rafila: ”Victimele sunt oameni simpli”

Profesorul Alexandru Rafila consideră că monitorizarea situației – mai ales în zilele următoare – este esențială și nu exclude revenirea la măsurile restrictive în cazul în care numărul îmbolnăvirilor crește.

Măsurile de protecție au fost relaxate, ”s-a renunțat la mască” în multe situații, iar unele țări au revenit la măsuri ceva mai dure.

Aştept să văd ce se va întâmpla în zilele următoare. Nu din cauza tareaselor a crescut numărul de cazuri, ci datorită unei relaxări a măsurilor de protecţie. S-a renunţat la mască. În America de Sud creşte rapid (n.red. – numărul îmbolnăvirilor). Sunt ţări din zona noastră care au revenit la măsuri mai dure: Israel a închis şcoli. Iran, Rusia, fostele state sovietice, numărul de căzuri este în creştere . Brazilia are o situaţie paradoxală pentru că preşedintele recomandă să nu se ţină cont de măsuri. Aducerea în zona politică a sănătăţii publice e foarte periculoasă. Victimele sunt oameni simpli”, a mai spus Alexandru Rafila. (VEZI ȘI AICI: GEORGE FLOYD ERA INFECTAT CU NOUL CORONAVIRUS. CE AU DESCOPERIT MEDICII LA AUTOPSIA FINALĂ)