A doua zi după dispariția Luizei Melencu, Gheorghe Dincă a sunat două persoane

De: Cancan
Publicat: 13/09/2019 | 22:34
A doua zi după dispariția Luizei Melencu, Gheorghe Dincă a sunat două persoane

A doua zi după dispariția Luizei Melencu, Gheorghe Dincă a sunat două persoane. 

Date din dosarul instrumentat de DIICOT în cazul dispariției Luizei Melencu arată că Gheorghe Dincă a sunat două persoane, a doua zi după disparița adolescentei: pe bunicul Luizei și un bărbat misterios din Craiova. Bărbatul apelat de Gheorghe Dincă e un instructor auto din Craiova, potrivit Antena 3.

”Am vorbit cu intructorul auto din Craiova și mi-a spus că nu vorbește prin telefon asemenea lucruri. L-am rugat să ne vedem și a zis că nu vrea, că nu am o calitate oficială și nu vorbește cu ziariști. Am insistat și a închis telefonul. Eu cred că procurorul Vasilescu a discutat cu acest personaj. Până în 2001 a lucrat la Jandarmeria română, apoi a fost angajat la Severin la Poliția de Frontieră iar în prezent lucrează la spitalul de urgență din Craiova, dar e și instructor auto”, a dezvăluit Loredana Chimoiu la Antena 3.

Audierile în cazul de la Caracal continuă. Mai mulţi procurori sunt cercetaţi disciplinar în acest caz, iar suspectul Gheorghe Dincă și-a schimbat declarația.

Gheorghe Dincă și-a schimbat complet declarația. Dacă la început a recunoscut două crime, acum nu mai pomenește nimic de Luiza. Nu o mai recunoaște, iar fata din descrierile lui e alta”, a spus Roxana Ciucă, joi seară, la Antena 3.

I se arată fotografii și nu o recunoaște pe Luiza. Ne putem gândi la o a treia victimă”, a mai spus reporterul Antena 3.

În cadrul anchetei, Gheorghe Dincă a recunoscut inițial că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12.00, atunci când ar fi surprins-o cu telefonul în mână şi ulterior i-ar fi incinerat corpul, iar cu privire la cea de-a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, procurorii au stabilit că există indicii că inculpatul a săvârşit acelaşi gen de infracţiuni.