A fost colega Laviniei Pârva. Cum s-a transformat roşcata de la „Spicy”

De: Cancan
Publicat: 17/04/2017 | 12:00

CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a găsit-o pe Doiniţa Veleanu, roşcata din trupa „Spicy“, care cândva făcea furori pe scenă, alături de Lavinia Pârva. Pentru aceasta, vremurile în care reprezenta una dintre cele mai senzuale apariţii din showbiz-ul românesc par să se fi încheiat de multă vreme. Asta deoarece Doiniţa e acum o soţie, dar şi o mămică împlinită, având alături de soţul ei două fetiţe minunate, cărora le dedică tot timpul său. De asemenea, imediat după momentul în care a spus „Da!“ şi s-a măritat cu Bogdan Bumbu, de profesie medic stomatolog, cei doi şi-au făcut bagajele şi au plecat spre oraşul Hamburg, din Germania. S-au stabilit acolo de mai mulţi ani şi par să fie foarte fericiţi alături de micuţele lor. În plus, Doiniţa e acum complet schimbată. Pe lângă faptul că a renunţat la părul roşcat şi a intrat în rândul blondelor, ea nu a mai avut absolut nicio treabă cu lumea muzicală.

Mai mult decât atât, fosta cântăreaţă de 32 de ani pare să fi fost recent plecată alături de bărbatul pe care îl iubeşte, dar şi de cele două micuţe, într-o vacanţă la munte. Acolo întreaga familie s-a distrat pe cinste şi le-au învăţat pe fetiţe să schieze. Totodată, cu mult s-a schimbat şi vestimentaţia fostei colege de trupă a Laviniei Pârva. De când a devenit mămică a renunţat complet atât la topurile sexy, cât şi la fustele scurte, iar astfel de apariţii sunt acum doar o amintire. La fel e şi părul roşcat, pentru că ea pare să se ferească să se mai vopsească aşa, probabil pentru a nu fi recunoscută de către curioşi.

Doiniţa a fost colega de trupă a Laviniei Pârva, pe vremea când urcau pe scenă drept fetele de la „Spicy“

Între 2002 şi 2006, Doiniţa Veleanu a activat în trupa „Spicy“, alături de actuala iubită a lui Ştefan Bănică Jr., Lavinia Pârva. Aceasta reprezenta „partea“ roşcată a formaţiei, iar alături de fosta ei colegă a interpretat melodii precum „Mi-e frică“, „Aroma dragostei“ sau „Privirea ta“. Mai mult, după ce proiectul „Spicy“ s-a destrămat, ea şi-a încercat o perioadă norocul în televiziune, imediat după ce-a divorţat de omul de afaceri Ovidiu Pop.