A fost descoperit, intr-o cariera de piatra din Buzau, un sit arheologic vechi de 4.000 de ani

De: Cancan
Publicat: 19/06/2009 | 00:00

Pe Dealul Colarea, intr-o cariera de piatra din judetul Buzau, au fost descoperite cioburi din lut, oase de animale si obiecte din os care au o vechime de aproximativ 4000 de ani. Este vorba despre un sit arheologic din Epoca Bronzului, iar Directia pentru Cultura a decis oprirea activitatii firmei care excava piatra in acea zona. Tot pe Dealul Colarea, in urma cu 40 de ani, au mai fost descoperite mai multe morminte din Epoca Bronzului. „Abia in 1996 s-au facut primele sapaturi arheologice organizate, in urma carora, a fost scoasa la iveala o necropola din perioada 1800-1200 i.e.n, de unde au fost recuperate cesti din lut cu o toarta, bijuterii din bronz, inele si bratari, seceri si alte unelte din bronz”, a spus Doina Ciobanu, directorul Muzeului judetean Buzau. Directorul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Buzau, a declarat ca „se pare ca ne aflam in fata unor descoperiri arheologice de exceptie.”