A fost găsit copilul în vârstă de doi ani ce a fost dat dispărut în județul Cluj

De: Cancan
Publicat: 28/04/2018 | 12:35

Potrivit Poliției, copilul în vârstă de doi ani şi opt luni dintr-o localitate din judeţul Cluj care a dispărut de acasă şi pentru găsirea căruia autoritățile a cerut sprijinul populaţiei a fost găsit sâmbătă dimineaţă şi este în siguranţă.(CITEȘTE ȘI: ILIE NĂSTASE ȘI BRIGITTE AU FĂCUT ”CIRC” ÎNTR-UN HOTEL DE LUX DIN MAMAIA!)

Conform ziaruluideiași.ro, băieţelul a fost găsit de către un voluntar care a participat la operaţiunile de căutare. Pentru găsirea copilului au fost mobilizați  zeci de poliţişti, jandarmi şi pompieri, dar şi aproximativ o sută de localnici. Vineri căutările s-au încheiat în jurul orei 3.30, fiind reluate sâmbătă dimineaţă. La operațiunea de căutare a participat şi un elicopter de la Baza Aeriena 71 Câmpia Turzii. Potrivit sursewi citate, copilul, Alexandru Ovidiu Rotar, în vârstă de doi ani şi opt luni, este din satul Şuţu, comuna Ciurila, judeţul Cluj, iar vineri a scăpat pentru câteva momente de sub supravegherea părinţilor şi a plecat de acasă, Poliţia fiind sesizată cu privire la dispariţia acestuia vineri seară, în jurul orei 19.35. Poliţia a făcut apel la populaţie pentru găsirea acestuia. „Nu a fost victima vreunei infracţiuni. Este în siguranţă”, a transmis un reprezentant al Poliţiei.(NU RATA, AICI: NU MAI SUNT LOCURI ÎN TRENURI NICI MĂCAR ÎN PICIOARE! VESTE TRISTĂ PENTRU ROMÂNII CARE ÎNCĂ N-AU PLECAT ÎN MINIVACANȚA DE 1 MAI)