A fost surprins de camere în timp ce fura banii unei cliente. Este incredibil ce a făcut tânărul din Timișoara

De: Cancan
Publicat: 19/11/2018 | 15:02

Tânărul care a furat nestingherit bani din portofelul unei cliente aflate într-un cabinet veterinar din Timișoara s-a întors la locul faptei. Nu să fure din nou, ci să înapoieze banii furați, 200 de lei, după ce imaginile cu el au devenit virale pe internet. Pe imaginile făcute publice pe pagina de Facebook a cabinetului veterinar în care s-a petrecut furtul se vede clar cum tânărul hoț nu se sinchisește de faptul că este filmat și își vede în continuare de treabă.

S-a asigurat mai întâi că nu-l vede nimeni, ba chiar a ridicat ochii către camera aflată la vedere, apoi a început operațiunea.

A subtilizat repede banii din portofel, pe care l-a lăsat unde îl găsise, și a plecat repede de la locul faptei. Imaginile video postate pe pagina de Facebook a cabinetului au fost urmărite de peste 55.000 de oameni și distribuite de peste 1.000 de utilizatori ai rețelei de socializare. Tânărul era la prima vizită în cabinet și nu a avut programare pentru a ajunge la medicul veterinar, au dezvăluit reprezentanții cabinetului.