A găsit o adevărată comoară în peretele casei sale şi a vândut-o cu 175.000 de dolari! E ultimul lucru la care te gândeşti

De: Cancan
Publicat: 13/06/2013 | 14:32

Identitatea cumpărătorului de la această licitaţie online, care s-a încheiat marţi, nu a fost dezvăluită. Revista, denumită Action Comics No.1, datând din iunie 1938, marchează prima apariţie a super-erolului Superman. Textele sunt semnate de Jerry Siegel, iar ilustraţiile au fost realizate de Joe Shuster.

Revista era estimată la 100.000 de dolari. Din tirajul original de 250.000 de numere, specialiştii în domeniu afirmă că au rezistat până în zilele noastre aproximativ 100 de copii.

Revista a fost pusă în vânzare de David Gonzalez, un antreprenor în construcţii care a descoperit-o printre ziarele folosite ca material de izolare, în timpul renovării pereţilor unei case din oraşul Hoffman din statul american Minnesota, potrivit Mediafax.

Gonzalez a cumpărat acea casă din 1938 cu suma de 10.100 de dolari. Starea de conservare a revistei a primit nota 1,5 pe o scară de 10 puncte, întrucât coperta din spate a fost smulsă din greşeală la scurt timp după ce a fost descoperită.

Copiile foarte bine conservate ale revistei Action Comics No.1 sunt estimate la 3 milioane de dolari. O copie care a primit nota 9,5 a fost vândută cu 2,16 milioane de dolari în anul 2011.

Personajul Superman revine pe marile ecrane cu un nou film din franciza omonimă, „Man of Steel”, a cărui premieră va avea loc vineri în America de Nord.

Ionut Chiperi