A gasit pe strada 3.300 de dolari si i-a restituit

De: Cancan
Publicat: 19/11/2010 | 00:00

Situatia s-a schimbat radical dupa ce Dave, care traieste din mila publica si doarme la un adapost pentru saraci, a demonstrat ca este un om cinstit si cu suflet mare. Iata, insa, care au fost evenimentele care l-au transformat pe Dave in erou aproape peste noapte. La inceputul saptamanii, Tally, care a avut probleme cu alcoolul pana prin 2003, a iesit sa dea o raita prin oras.

Atentia i-a fost atrasa, la un moment dat, de un rucsac abandonat pe o banca din gara. Imediat a luat geanta si s-a uitat inauntru, unde a descoperit 3.300 de dolari si un laptop. Desi isi cheltuise ultimii banuti pentru piese de schimb pentru bicicleta lui veche si aproape ruginita, Dave a hotarat sa nu isi insuseasca cele gasite. A luat rucsacul si l-a dus la adapostul pentru saraci, unde l-a inmanat directorului. Acesta l-a gasit imediat pe cel care pierduse banii si calculatorul si i-a restituit rucsacul.

„Pai nu erau banii mei, cum sa ii pastrez? Nu eu am muncit pentru ei”, si-a justificat Tally gestul. Imediat ce fapta sa a devenit publica, oameni de pe intreg teritoriul statului Arizona s-au grabit sa ii sara lui Dave in ajutor si sa ii doneze diferite sume de bani.