A incheiat afacerea de 2,7 miliarde de dolari pe mare

De: Cancan
Publicat: 29/08/2007 | 00:00

TARDIV. Presedintele a aflat de vanzarea Rompetrol odata cu presa ULTIMA ORA. Patriciu a descins aseara la sediul trustului sau de presa, intr-o forma psihica de zile mari, cum nu a mai fost vazut de mult. Vesel, chiar razand cu gura larga, multumit si sigur pe sine, mogulul a tinut o sedinta cu sefii ziarelor sale, in care le-a expus, probabil, proiectele sale de expansiune in media Neinformat. La Presedintie e nervozitate maxima, dupa bomba Rompetrol: conform unor surse bine informate, seful statului nu a stiut nimic despre tranzactia lui Patriciu, iar cineva va da socoteala pentru asta Bogdan Tiberiu Iacob Traian Basescu nu a avut nici cea mai vaga informatie despre vanzarea Rompetrol catre Kazahstan, dintr-un motiv foarte simplu: niciun serviciu secret nu a stiut, sau nu l-a informat despre asta. Ca atare, presedintele a fost prins cu garda jos in cel mai greu moment pentru el, adica atunci cand adversarul nr. 1 a urcat spectaculos pe creasta valului. Ieri, o sursa din anturajul lui Dinu Patriciu ne-a declarat textual: „Basescu nu a stiut si nu avea cum sa stie despre aceasta afacere. La un asemenea nivel, negocierile beneficiaza de ceea ce am putea numi o „protectie contra-informativa severa”, menita tocmai sa bareze scurgerea unor informatii care valoreaza miliarde, fie si numai prin specularea jocului la Bursa. In plus, negocierile s-au purtat pe un taram „mlastinos” pentru serviciile secrete de la noi, la foarte mare distanta de Romania, ceea ce a ridicat un obstacol suplimentar. In fine, s-a recurs si la lansarea unor piste false, menite sa abata atentia catre alte directii decat cea reala”. O confirmare a acestei din urma strategii a venit, ieri, si de la Dan Andronic, cel care, in calitate de consilier al premierului, se presupune ca are acces la informatii pretioase. Acesta recunoaste, insa, pe blogul sau, ca nu a stiut si ca, acum doua saptamani, primise ca sigura o alta informatie, decat cea reala. Existau doar indicii vagi ca ceva se intampla: spre exemplu, invitat la Realitatea TV, saptamana trecuta, la emisiunea „Ultima ora”, Patriciu s-a eschivat politicos, afirmand ca e prins cu ceva important, dar ca, in urmatoarele zile „va avea mai multe de spus si vine cu placere”. Cert e ca de luni, de la pranz, Basescu a facut mai multe crize de furie si sedinte de urgenta cu sfetnicii sai, pentru a vedea cum trebuie gestionata situatia in viitor. Pe de o parte, e posibil sa asistam in perioada urmatoare la retezarea discreta a unor capete din servicii, drept pedeapsa. Pe de alta, s-a stabilit, ca masura de contracarare a succesului lui Patriciu, declansarea unei campanii de presa – inclusiv prin scoaterea Elenei Udrea la rampa – pe urmatoarele directii: 1) afirmarea accentuata a faptului ca in spatele tranzactiei stau, de fapt, rusii, al caror om devotat e Patriciu; 2) diminuarea la maximum a sumei pe care liberalul ar fi primit-o in schimbul celor 75% din Rompetrol, astfel incat cele doua miliarde de dolari sa apara, mai degraba, drept o legenda de presa; 3) repunerea pe tapet a metodelor prin care Petromidia a trecut, din patrimoniul statului, in buzunarul lui Patriciu.

Patriciu vrea trustul fratilor Micula

O alta problema care il enerveaza pe Basescu, pentru ca anul electoral sta sa inceapa, e anuntul lui Patriciu ca va investi serios in mass-media. Urmatorul pas al lui Patriciu, pe langa consolidarea ziarelor deja detinute, e „dotarea” cu o televiziune. Cum timpul e prea scurt pentru ca Patriciu sa porneasca un post de la zero, in baza licentei TV obtinute de Ana Maria Tinu, acesta a optat pentru cumpararea uneia deja existente. Conform unor informatii care se vehiculau ieri, Patriciu a ales deja tinta: trustul fratilor Micula, care are portretul-robot ideal. Adica dotare tehnica buna, o schema redusa de personal, o televiziune generalista, National TV, una de stiri, N 24, si o retea relativ buna de posturi de radio. Daca se inteleg la pret, urmatoarele luni ar putea aduce un nou seism in presa autohtona.

Dinu Patriciu are de acum profil de candidat prezidential

Un alt aspect care ii da batai de cap lui Basescu: ultimele miscari si anunturi privind viitorul ale lui Patriciu ii contureaza, tot mai pregnant, profilul de candidat prezidential. In primul rand, vanzand afacerea, Patriciu a scapat, in mare, parte de anatema privatizarii cu cantec a Petromidiei. Apoi, el isi intareste imperiul media, care e o arma electorala extrem de utila. In al treilea rand, magnatul a anuntat crearea unui fond de investitii care sa activeze inclusiv in directia Republicii Moldova, ceea ce ii poate atrage electoratul nationalist. In fine, el vrea sa puna la punct o mare fundatie, care sa ii poarte numele, si prin care sa deruleze programe umanitare importante. Practic, profilul politic al lui Patriciu incepe sa semene tot mai mult cu cel al Bratienilor de odinioara. Magnatul a declarat public ca nu e interesat de politica. E suficient, oare, pentru a-l linisti pe Basescu? Borat a cumparat Rompetrol – CANCAN, 28-08-2007 Patriciu, interceptat de SRI „cu vinovatie” – CANCAN, 11-07-2007 Patriciu a invins SRI – CANCAN, 12-05-2007