A intrat peste Kate Moss in masina

De: Cancan
Publicat: 28/03/2009 | 00:00

ACTIUNE. Bodyguarzii lui Kate au luat-o pe sus pe intrusa La iesirea dintr-un club, modelul a descoperit ca in limuzina ei intrase o femeie disperata sa o vada de aproape si sa o atinga. Desi Moss s-a amuzat pe seama situatiei, garzile de corp nu mai stiau ce sa faca pentru a o da jos pe necunoscuta. Mona Bica Fotomodelul britanic Kate Moss a fost intr-un club din Londra cu prietenii ei, iar cand a vrut sa plece acasa a avut surpriza sa constate ca in masina sa apucase deja sa se urce o admiratoare disperata, care voia sa o cunoasca. Desi garzile de corp au intrat imediat in alerta, Moss a inceput sa rada pe seama incidentului, mai ales cand si-a dat seama ca intrase in automobil fara sa se uite in interior, asezandu-se direct in poala necunoscutei. La scurt timp insa, Kate a coborat din limuzina, lasandu-i pe bodyguarzi sa intre in actiune. Acestia au scos-o cu greu din masina pe intrusa, care nu se prea grabea sa renunte la demersul ei de a o cunoaste de aproape pe Kate. Trasa cu brutalitate de bodyguarzi afara din masina, admiratoarea n-a avut incotro si a coborat, facandu-i loc lui Kate, care, amuzata de situatie, s-a urcat grabita in automobil si a plecat. Supermodelul, in varsta de 35 de ani, fusese in club cu miliardarul britanic Philip Green si se pare ca s-a distrat pe cinste, pentru ca nici surpriza neplacuta pe care a avut-o la plecare nu a reusit sa-i strice dispozitia. Gurile rele au comentat ca Moss a fost amuzata de incident pentru ca „este obisnuita cu nebunii, dupa ce a stat doi ani cu Pete Doherty”.