A murit „consilierul copiilor“ CĂTĂLIN MĂNOIU, cel care îşi dona inemnizaţia pentru a plăti mesele celor mici

De: Cancan
Publicat: 02/06/2017 | 11:18

Cătălin Mănoiu a murit după ce a suferit un infarct, în momentul în care juca un meci de fotbal. Acesta îi iubea foarte mult pe cei mici şi îşi dona indemnizaţia de consilier pentru a plăti mesele copiilor de la echipa de fotbal a oraşului Aleşd. De asemenea, medicii au încercat să îl resusciteze preţ de două ore, însă fără succes.

„Cătălin Mănoiu, consilierul local ALDE din Aleşd, a jucat fotbal cu nişte prieteni pe o bază sportivă din Oradea, el locuind în municipiu. I s-a făcut rău, soţia l-a dus acasă, iar în faţa casei şi-a pierdut cunoştinţa şi au fost nevoiţi să cheme salvarea. Echipajul nostru s-a chinuit două ore să-l readucă la viaţă, dar nu au mai reuşit“, au declarat autorităţile de la Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Bihor , potrivit ziarului Adevărul.