A murit fiul fostului mare baschetbalist Mihai Corui! Victor a fost călcat de tren

Publicat: 16/09/2019 | 08:26

Victor Corui (21 de ani), fiul lui Mihai Corui, fost mare baschetbalist român, coleg de generație cu uriașul Ghiță Mureșan, a murit în urma unui accident de tren la Londra, în Anglia.

Accidentul a avut loc pe 12 septembrie, în gara de pe Liverpool Street din Londra, a anunțat zidezi.ro. Jurnaliștii de la mylondonnews.co.uk au scris că „paramedicii n-au putut să-i salveze viața”.

Mihai era student la Ruskin University, cânta rap în Marea Britanie, cu numele de scenă Louie Vic, și scosese un prim material discografic, Soul Vision. Mihai Corui (50 de ani), ”Gentlemanul” acestui sport, a făcut parte din naționala de juniori a României de baschet care a obținut locul 5 la Mondialul de la Edmonton, din 1991.

Din acel lot au făcut parte Ghiță Mureșan, Marcel Țenter (care și el și-a pierdut fiul în acest an în urma unui accident!), Elemer Tordai (decedat de cancer), Constantin Pălîi (decedat de cancer) sau Toni Alexe (decedat într-un accident auto). S-a spus că aceea a fost cea mai mare generație din baschetul românesc de după Revoluție, dar și cea mai urmărită de ghinion.

Mihai Corui a antrenat ani la rând formația BC Târgu Mureș, iar în ultimii ani s-a ocupat de școala de baschet BC Together, de la Mediaș, și și-a descoperit vocația de scriitor de proză scurtă și de poezie. Mihai Corui, o poezie dedicată fiului său, în 2011.

Când ma uit la tine, privesc cu iubire universul larg ce se lăţeşte în oceane de înţelepciune ce-şi scaldă valul în ţărm de joacă. Îţi las o lume spiralată Ce se înşurubează dinspre nimic spre ceva, urmărind compasul majestuos al speranţei O lume ce o vei clădi tu singur din praf de diamant creativ stropit cu mortar – încredere. Fiule bun și drag! Mă daruiesc pe mine însumi, Ţie”.