A murit jurnalistul Mugur Corpaci! Avea doar 51 de ani: „A pus întotdeauna o pasiune fără margini în tot ce a lucrat!”

De: Cancan
Publicat: 27/12/2018 | 13:12
A murit jurnalistul Mugur Corpaci

Mugur Corpaci a murit joi dimineață, la vârsta de 51 de ani. Jurnalistul de la Radio România Actualități a încetat din viață după ce a stat aproape cinci săptămâni în comă.  Mugur Corpaci a suferit un atac cerebral cu două zile înaintea Trofeului Carpaţi la handbal feminin, desfăşurat în Bucureşti, în 23-24 noiembrie.

De formaţie matematician, Mugur Corpaci a intrat în Radio cu marele val de tineri jurnalişti în anii ’90. Avea o voce puternică, o dicţie apropiată de perfecțiune, iar ritmul rapid cu care vorbea l-a recomandat imediat pentru Redacţia Ştiri.  

„A pus întotdeauna o pasiune fără margini în tot ce a lucrat. Cu o precizie matematică scria, prezenta şi se exprima liber. Fiecare moment al unei competiţii sportive era transmis cu intensitatea pasiunii pe care o avea pentru sport. A fost, fără îndoială, unul dintre cei mai valoroşi comentatori sportivi de radio din România. El însuşi a făcut sport toată viaţa, marea pasiune fiind tenisul”, au precizat reprezentanții Rador. 

Adi Dobre, jurnalist și comentator sportiv: ”Dumnezeu să te odihnească, tati!”

Adi Dobre a postat, la rândul său, un mesaj emoționant în care își exprimă regretul pentru pierderea jurnalistului Mugur Corpaci.

”Încă unul dintre noi, și unul bun, tati, bun de tot, s-a dus dintre noi… Avea doar 51 de ani… 50-51 de ani pare a fi vârsta critică în meseria asta de jurnalist. Ai trecut de ea, ori te prăpădești în anul următor, ori prinzi suta! Am glumit, tati. Oamenii care și-au făcut sau își fac cu onestitate meseria, fără să se gândească vreo secundă la bani, n-o duc mult, se consumă din plin, ard repede. A murit Mugur Corpaci, tati! A fost una dintre cele mai bune voci al Radioului post-decembrist, uriaș, nu minciună, tati, nu impostor ca alții. Mugur Corpaci, tati, a fost și va rămâne un băiat de băiat! Dumnezeu să te odihnească, tati!”

Jurnalistul Mugur Corpaci a murit la doar 51 de ani