A murit la Festivalul de Film de la Cannes! Toată lumea a fost în stare de şoc

De: Cancan
Publicat: 20/05/2017 | 15:30

Concret, este vorba despre sud-coreeanul Kim Ji-seok, director adjunct al Festivalului International de Film de la Busan (BIFF), cel mai amplu din Asia, care s-a stins la vârsta de 57 de ani, în urma unui atac de cord. Totodată, acesta se afla la Cannes, iar toată lumea a fost şocată în momentul în care s-a petrecut incidentul tragic. Totul s-a petrecut joi, iar anunţul trist a fost făcut în cadrul unui comunicat de presă din partea oficialilor festivalului de la Cannes.

Kim Ji-seok s-a născut la Busan în 1960 şi a fost membru fondator al BIFF, care a fost lansat în 1996. În ultimii 20 de ani el s-a implicat în descoperirea de filme din Asia şi a jucat un rol esenţial în dezvoltarea festivalului de la Busan care a devenit cel mai mare de pe continent.