A MURIT MAGICIANUL! Toată lumea este în DOLIU!

De: Cancan
Publicat: 28/09/2013 | 16:46

John Calvert a murit în reşedinţa sa din oraşul californian Lancaster, a anunţat Organizaţia Internaţională a Magicienilor (The International Brotherhood of Magicians), informează hollywoodreporter.com.

John Calvert a susţinut primul său spectacol la vârsta de opt ani şi primul său turneu în calitate de magician profesionist la vârsta de 18 ani. La 100 de ani, a apărut pe scenă la London Palladium, realizând astfel visul vieţii sale, şi a continuat să susţină spectacole până în urmă cu câteva săptămâni, fiind însoţit pe scenă de asistenta lui fidelă, soţia sa Tammy, cu care era căsătorit de peste 50 de ani.

Show-urile sale includeau adeseori un număr spectaculos, în timpul căruia o femeie era lansată dintr-un tun şi ajungea într-o cutie special amenajată, amplasată deasupra scenei.

Totodată, el a fost magicianul care a inventat trucul prin care capul unui spectator părea să fie tăiat cu o drujbă.

Gary Cooper, Cary Grant şi Edgar Bergen au participat adeseori la spectacolele sale din Hollywood. John Calvert a apărut în „The Red Skelton Show” în 1954, dar şi în diverse spectacole puse în scenă pe Broadway şi la Las Vegas.

Cu o dexteritate de maestru, John Calvert a executat un număr de magie cu cărţi de joc, în calitate de coleg de distribuţie al actorului Clark Gable în filmul „Honky Tonk” (1941).

John Calvert a interpretat, totodată, personajul Michael Watling, supranumit „The Falcon”, în trei filme produse la Hollywood – „Devil’s Cargo” (1948), „Appointment With Murder” (1948) şi „Search for Danger” (1949) – după ce fraţii George Sanders şi Tom Conway au interpretat acelaşi rol în această serie cinematografică care include 16 lungmetraje.

Născut în localitatea New Trenton din statul american Indiana, John Calvert a produs, scris, regizat şi jucat în filmul de aventuri „Dark Venture” (1956) şi a apărut pe genericul altor pelicule hollywoodiene, precum „Are These Our Parents?” (1944), „The Return of the Durango Kid” (1945), „Ten Cents a Dance” (1945) şi „Gold Fever” (1952).

Rugat să dezvăluie secretul longevităţii sale neobişnuite, John Calvert a declarat pentru publicaţia Oakland Tribune, în octombrie 2012: „În fiecare dimineaţă, după ce mă trezesc, îmi spun: «Lumea este scena mea, eu sunt un actor şi voi juca rolul unui bărbat tânăr pe parcursul întregii zile». Nu fiţi pesimişti. Aşteptaţi-vă să trăiţi 100 de ani şi chiar mai mult de atât. E ceva ce poate fi făcut. Nu e ceva magic”, scrie Mediafax.ro.

L.C