A murit Neagu Djuvara. Cine a fost marea dragoste a istoricului

De: Cancan
Publicat: 25/01/2018 | 20:45

Într-un interviu pe care l-a acordat în urmă cu doi ani, Neagu Djuvara suspina după marea lui iubire. „Ca să vezi că la 99 de ani îmi vin lacrimile-n ochi când mă gândesc la fata asta pe care-am iubit-o la 15 ani. Nu m-am mai întâlnit cu ea. Ne-am scris ani de zile. Ea nu putea să nu ştie că e marea mea dragoste, asta trebuie să-o fi simţit. Pe vremea aceea nu vorbesc de amour cu grand A, eşti prieten. Mai târziu zici: «Stai, dom’le, dar erai îndrăgostit». Nu poţi să întrebi pe cineva care era îndrăgostit dacă era frumoasă. Nu contează! Pentru mine, ea este modelul dragostei, ca să spun aşa: Sofica F. Delicateţea, fineţea, nobleţea acestei fete erau indescriptibile”, mărturisea Djuvara într-un interviu pentru life.ro.

Într-un alt interviu, acordat tot în acea perioadă, Neagu Djuvara îşi schimba radical sentimentele de-o viaţă. Întrebat pe cine a iubit cel mai mult, istoricul a dat un alt răspuns. „Pe Mia Prodan (mama celebrei scenografe Maria Elena Björnson, care a realizat celebrul musical «Fantoma de la Operă», n.r.)… Ultima taină: dragostea mea pentru Mia Prodan”, a spus atunci Neagu Djuvara.

„Şirul marilor iubiri nu se încheie cu nevastă-mea, dovadă că pe Mia am iubit-o la şapte ani distanţă după căsătorie. E paradoxal că am avut vreo câteva mari iubiri, dar, în acelaşi timp, în fiecare an am avut poftă de alta ca să zic aşa. E foarte greu de mărturisit acest lucru. Am fost foarte norocos. Eram un anti-Don Juan, pentru că nu eram îndrăzneţ cu femeile, aşa că cele câteva succese pe care le-am avut au fost pentru că m-a vrut aia pe mine, nu eu pe ea”, mărturisea Neagu Djuvara într-un interviu mai vechi.

Într-un alt articol trecut, scriitorul vorbea Sofia, acea iubire nebună din tinereţe. „E dureroasă această răcire a sentimentelor. Eu, şi acum, la bătrâneţe, când am o simpatie pentru o femeie – că eu continui să fleurtez în scris – îmi compun scrisorile tot cu stiloul pe hârtie. Telefonul e niţel mai puţin nociv. Mă refer la convorbirile propriu-zise. Curte prin telefon se făcea şi pe vremea mea, dar chestia asta cu SMS-urile… Ce poţi să transmiţi realmente? Situaţia asta e şi o expresie a lenii de care suferă majoritatea tinerilor. Probabil ca ei nici nu pricep că să vezi scrisul adevărat al celeilalte persoane e cu totul altceva. Nici scrisorile bătute la maşină nu-mi plac. Ce-i aia o scrisoare de dragoste bătută la maşină? E rece şi impersonală. Când scrii de mână e ca un sacrificiu de sine. Iar când primeai o scrisoare de la o femeie şi-i simţeai parfumul impregnat în pagini… ce mare lucru! De pildă, eu cu Sofia – poloneza de care am fost îndrăgostit trei ani şi despre care cred şi acum, la bătrâneţe, că ea a fost femeia care-mi fusese hărăzită mie, soţia mea ideală pentru toată viaţa, vreo 3-4 ani ne-am scris regulat şi, închipuiţi-vă că am păstrat toate scrisorile, într-o fostă cutie de bomboane, legată împrejur cu panglică roşie!”, mărturisea Neagu Djuvara într-un interviu pentru Formula As.

Singura femeie cu care a fost căsătorit Neagu Djuvara, de care nu a divorţat niciodată, dar de care s-a separat în urmă cu mai bine de trei decenii, este France. „N-am divorţat niciodată de nevastă-mea. Pentru că în momentul când într-adevăr m-aş fi gândit s-o fac, când eram plecat în Africa şi nevastă-mea n-a vrut să mă-nsoţească, în momentul ăla ce era să fac eu, când veneam în vacanţă din Africa? Cu soacră-mea mă înţelegeam foarte bine, veneam şi şedeam în casa soacrei mele, alături de nevastă. Pe urmă fiică-mea şi mai târziu nepoată-mea, erau un fel de ciment care vroia ca familia să rămână unită. Dacă aş fi divorţat ce să fac? Când veneam în vacanţă să stau la hotel, sau ce?”, povestea Neagu Djuvara.