A nins abundent în România. Locul unde stratul de zăpadă a depășit 20 de centimetri

Publicat: 13/12/2019 | 12:58

A nins ca în povești joi seară la Rânca, în Gorj. Stratul de zăpadă a depășit 20 de centimetri. Salvamontiştii le recomandă turiştilor să fie echipaţi corespunzător.

Districtul Rânca are în cele două depozite peste 1.000 de tone de material antiderapant.

Circulaţia rutieră pe DN 67C (Transalpina), între Rânca şi Obârşia Lotrului, a fost închisă pe 29 octombrie din cauza prognozei meteo.

Potrivit reprezentanţilor SDN Târgu Jiu, în perioada 29 octombrie, ora 17.00 – 1 iunie 2020, ora 8.00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Transalpina (DN67C) între Rânca şi Obârşia Lotrului (km 34+800 – km 59+800) pentru toate categoriile de autovehicule, ca urmare a prognozei meteo din perioada de iarnă.

În toată această perioadă ne vom afla pe o puternică circulație atlantică

Climatologic, luna decembrie regăsește țara noastră sub influența dorsalei anticilonului est-european, aflat într-o continuă extindere, dar și sub influența ciclonilor mediteraneeni. Când avem parte de cuplajul Anticiclon – cicloni mediteraneeni se poate forma fenomenul de viscol. Dacă mai adăugăm scenariului și o retrogradare a ciclonilor în Marea Neagră, atunci avem parte și de cantități mult mai mari de precipitații.

Din păcate, nu este o situație cu care să ne intersectăm, cel puțin până după primele două zile de Crăciun. În toată această perioadă ne vom afla pe o puternică circulație atlantică, de la V spre E, care va ține foarte departe de noi orice urmă de anticiclon Est-European, cât despre cicloni mediteraneeni, abia spre 26 decembrie pare a avea șanse să se formeze unul mai viguros. (Citește AICI mai multe)