A petrecut pe stadion pana-n zori!

De: Cancan
Publicat: 24/05/2010 | 00:00

Noapte de vis pentru Cristi Chivu. Dupa ce a ridicat deasupra capului trofeul Ligii Campionilor, fotbalistul lui Inter a fost protagonistul unui gest care a facut inconjurul lumii. Chivu si-a dat jos casca protectoare pe care a purtat-o dupa operatia la cap suferita in ianuarie si a introdus-o in faimoasa Cupa a Campionilor! Sarbatoarea de pe gazon a fost doar inceputul. Desi meciul s-a terminat la ora locala 23.00, Chivu si coechipierii au iesit din vestiar abia dupa trei ore. De la stadion, delegatia Interului a plecat spre aeroport fara antrenorul Jose Mourinho, care a parasit Madridul cu un avion privat catre o destinatie secreta, posibil Portugalia, alaturi de familia sa si persoanele cele mai apropiate. Aeronava „nerr-azzurrilor” a aterizat pe aerportul „Malpensa” in jurul orei 05.00 dimineata, iar fotbalistii au mers direct la stadion pentru a prezenta trofeul celor mai infocati suporteri ai Interului, care au facut noapte alba pe stadion. Petrecerea a durat circa 45 de minute, Chivu si colegii cantand alaturi de fanii infocati pana la rasaritul soarelui. A plans o noapte si-o zi Titlul obtinut de Cristi Chivu i-a adus sotiei lui lacrimi de bucurie si de emotie. Efortul Adelinei de a-l urmari din tribune la fiecare meci, in ciuda faptului ca este insarcinata in patru luni, a fost rasplatit in seara in care echipa lui Chivu a castigat trofeul Ligii Campionilor. De atunci sotia fotbalistului plange continuu. Hipersensibilitatea generata de sarcina si emotiile puternice traite pe stadion au coplesit-o. De cate ori este felicitata pentru performanta lui Cristi, izbucneste in lacrimi si se calmeaza cu greu. La finala Ligii Campionilor, Adelina s-a numarat printre cei 100 de romani prezenti pe stadionul din Madrid. Dupa meci, Chivu a primit peste o suta de mesaje de felicitare, atat din tara, cat si din strainatate. Fotbalistul va reveni azi in tara, dar nu poate sa se bucure inca de vacanta, fiind convocat de selectionerul Razvan Lucescu pentru cele trei meciuri amicale ale Romaniei, cu Ucraina, Macedonia si Honduras. (S.I./I.B.)