A plouat cu bani

De: Cancan
Publicat: 03/06/2008 | 00:00

DISPERARE. Localnicii s-au imbulzit sa puna mana pe bancnotele picate din cer Reclama. Un miliardar indonezian si-a promovat o carte dedicata oamenilor de afaceri, aruncand 7.000 de euro din avion pentru localnicii nevoiasi Catalin Tivga Mai multi trecatori din Indonezia au avut parte de o surpriza de proportii, dupa ce au fost „bombardati” cu bani din inaltul cerului. Pret de cateva minute, deasupra localitatii Serang, din apropiere de capitala Jakarta, a „plouat” cu peste 7.000 de euro. In spatele acestui miracol s-a aflat scriitorul Tung Desem Waringin, care a inchiriat un avion si a survolat localitatea Serang, aruncand banii pe gazonul stadionului din oras. „Nu am vrut sa imi fac publicitate in ziare, reviste sau la emisiuni de televiziune, am ales pur si simplu sa ofer nevoiasilor bani din avion, sa-mi fac cea mai buna reclama si sa-i ajut pe cei din jur in acelasi timp”, a declarat miliardarul indonezian. Initial, omul de afaceri a dorit sa faca aceasta campanie publicitara originala deasupra capitalei, insa autoritatile indoneziene nu i-au permis acest lucru, motivand ca s-ar fi creat un adevarat haos.

S-au calcat in picioare

Campania publicitara menita sa ofere ajutor oamenilor nevoiasi din localitate s-a transformat, in scurt timp, intr-o imbulzeala de zile mari. Bancnotele cazute din cer au pus pe jar localnicii care s-au calcat in picioare pentru a pleca cu buzunarele cat mai pline acasa. O adolescenta, in varsta de 13 ani, a fost transportata de urgenta la spital, cu rani pe mare parte din corp, in urma bataliei pentru bani. Cei care au rezistat ingramadelii au strans de pe jos mai multi bani decat ar fi putut castiga intr-o luna. „Imi pare rau ca evenimentul s-a soldat cu raniti, insa sunt multumit ca le-am putut oferi oamenilor un ban in plus, fara prea mult efort”, a precizat miliardarul indonezian.