A reapărut declarația pe proprie răspundere în România! În ce localități e nevoie de ea pentru a ieși din casă

Publicat: 24/10/2020 | 17:38

În România continuă să crească numărul de cazuri noi de îmbolnăvire, astfel în unele zone situația a ajuns să fie critică, iar autoritățile au fost nevoite să ia măsuri drastice. Astfel, două localități din județul Cluj au intrat, azi-noapte, în carantină totală. Așadar, cei care vor să prăsească sau intre în cele două comune au nevoie de o declarație pe proprie răspundere.

Declarația pe propria răspundere este din nou necesară în localitățile Sic și Săvădisla, după ce a fost instaurată carantina totală noaptea trecută. Într-una dintre comune, s-au înregistrat peste 13 cazuri la mia de locuitori. În cealaltă, zeci de persoane care au participat la un botez s-au infectat de la un lăutar, confirmat ulterior cu noul coronavirus. (CITEȘTE ȘI: RESTRICȚIILE ANUNȚATE LA CLUJ DUPĂ CE RATA DE INFECTARE A DEPĂȘIT TREI LA MIA DE LOCUITORI. DOUĂ LOCALITĂȚI INTRĂ ÎN CARANTINĂ)

Astfel, în urma exploziei de cazuri a fost instaurată carantina, iar la intrarea în localități sunt prezente autoritățile care îi verifică pe cei care vor să intre sau să iasă. Dacă nu au o declarație pe propria răspundere, accesul le este interzis.

Dosar penal pentru cei care nu respectă regulile

Cei care vor încerca să ajungă în localități peste dealuri, se vor alege cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Iar persoanele care sunt prinse fără mască în interiorul satelor carantinate vor fi amendate cu cel puţin 500 de lei.

În Săvădisla, rata de infectare a ajuns la 8,72 la mia de locuitori. În ultimele zile a crescut rapid numărul celor care s-au îmbolnăvit de COVID-19. (VEZI ȘI: CLUJ-NAPOCA INTRĂ ÎN SCENARIUL ROȘU. TREI CETĂȚENI DIN 1000 SUNT BOLNAVI DE CORONAVIRUS)

„În data de 3 octombrie a fost un botez la care au participat 71 de persoane. În data de 15, am înţeles că de la muzicant a ieşit testul pozitiv dar asta nu înseamnă că muzicantul a dus boala la noi în Săvădisla. În data de 15 aveam o persoană, în data de 17 deja au plecat la test 32 de persoane. Din care au ieşit cu testul pozitiv 14 persoane.”, a declarat Asztalos Istvan, primar comuna Săvădisla, potrivit Digi 24.

În localitatea Sic a fost înregistrată  o rată de infectare record de 13,53 de cazuri la mia de locuitori. În acest caz, se pare că oamenii au luat virusul din mijloacele de transport în comun, pentru că mulți nu au respectat regulile de protecție.