A supravietutit unei tragedii aviatice, trasa la indigo cu cea in care a pierit Iovan! Vezi povestea cutremuratoare!
Tragedie, in care din fericire nimeni nu si-a pierdut viata, a avut luc pe 23 decembrie 2006. Pilotul elicoperului SMURD Eurocopter 135 a plecat, Targu Mures spre Vatra Dornei, de urgenta pentru a salva un pusti de 14 ani care a cazut dintr-un brad. Ca si in cazul petrecut in Muntii Apuseni, conditiile erau identice: era o misiune umanitara, era ceata, zborul avea loc iarna si la bordul aeronavelor se aflau medici.
“Pe 23 decembrie 2006 au fost aceleasi conditii! Noi eram de serviciu la SMURD Targu Mures, aveam atunci un Eurocopter 135, trebuie sa mergem la un tanar, un baiat de 14 ani, care a cazut dintr-un brad inalt. Trebuia sa ajungem la Vatra Dornei. In aceeasi zi am mai facut o misiune la Cluj, la un accident rutier. Cum ne-am intors la Targu Mures si am alimentat elicopterul am primit o solicitare la Vatra Dornei. Conform procedurii am sunat la Centrul Operational de la Bucuresti, iar conditiile meteorologice ni le-au dat doar unde erau staii.
Mai exact, la Reghin, Bistrita si dincolo de munti inca o statie, iar conditiile erau de imbunatatire (nr. a vremeii). Am decolat, iar vizibiliattea era peste un kilometru. (…) Ne-am dus bine, am intrat in defilieu, versanti stanga dreapta si pana in Pasul Tihuta am ajuns bine. Cand am ajuns la hotelul Dracula ne-am lovit de un zid de ceata de nu se vedea nimic. M-am oprit la punct fix, atunci am spus doctorului ca nu putem trece. Atunci am rotit pe loc elicopterul si am pornit inapoi spreTargul Mures”, ne-a povestit pilotul erou Romeo Lupu.
“Colegul meu mi-a zis: brad in fata!”
Odata ajunsi in defileu, elicopterul a fost inghit de un val de ceata extrem de dens. Potrivit pilotului nu se mai vedea nimic, iar urcarea a trebuit facuta numai dupa aparate. Una dintre probleme era ca in stanga si in dreapta erau versanti, iar singura directie pe care se putea merge in siguranta era in sus.
“Eram pe drumul de intoarecere, iar dupa doua, trei minute de zbor ne-am lovit iarasi de un zid de ceata, eram inchisi in defileu. Ma uitam unde sa il pun jos, dar nu am gasit locul, iar intre timp ne-a inghitit valul de ceata. Am pierdut controlul cu orice era in exterior si eram la punct fix, cum era mai rau. Eram intre versanti si nu aveam nicio directie sigura in care sa urcam.
Acum a inceput partea uratat ca trebuia sa mergem in sus. Elicpterul era foarte incarcat, fiind foarte multa aparatura medicala, am inceput sa urcam in spirala. (…) Noi am am tot urcat, eu eram in comenzi, iar colegul meu mai tanar imi citea parametrii. La un moment dat, eu aveam impresia ca iesim la suprafata ca incepuse sa se lumineze, ultima data colegul meu mi-a spus ca avem inaltime de 1.500 de metri, viteza 120 si suntem in urcare, imediat duca ce mi-a citit asta a zis: brad in fata!
Cand am ridicat ochii din aparatura in fata noastra era un versant, nu un brad, era la doar cativa metri. Ca sa nu am un impact perpendicular la aceea viteza cu versantul, am tras cat am putut de elicopter si l-am adus pe verticala, cu coada in jos is botul in sus. (…)
Versantul avea 62 de grade si noi ne-am dus taras printre brazi. Ne-am asezat pe versant si nu am avut nici un soc violent, nu ne-am izbit de el. Ne-am scurs printre brazi, iar palele elicei tocau la brazi, coada s-a rupt, iar elicopeterul s-a nimerit sa se incline pe partea stanga, unde eram eu. (…) Toate instalatiile functionau, doar exteriorul s-a rupt”, ne-a mai spus, cu lux de amanunte, pilotul.
“Mi-am sunat sotia si i-am spus ca ne-am prabusit in munti si orice aude la televizor sa nu creada!”
Imediat dupa prabusire eroul din Pasul Tihuta ne-a spus ca a facut inventarierea oamenilor, adica a verificat starea lro de sanatate. Apoi a inceput sa sune la diferite structure pentru a raporta situatia. El sustine ca ELT-ul (nr. Emergency Locator Transmiter) functiona, dar nu a folosit nimanui.
“Doctorul si asistentul au iesit prin coada, nu aveau nimic, erau doar socati. Colegul meu avea o fractura la mana dreapta. Eu am iesit mai sifonat. Asta se intampla la 13.25. Primul lucru care l-am facut a fost inventarierea oamenilor, fiecare cum este. Dupa care am sunat la Centrul Operational din Bucuresti, la un controlor de trafic aerian, am informat unde ne-am prabusit si am dat toate datele. Apoi l-am sunat pe comandantul unitatii, i-am spus si lui, apoi mi-am sunat sotia si i-am spus ca ne-am prabusit in munti si orice aude la televizor sa nu creada, suntem bine, ca stiam ca la ea vor ajunge doar franturi.
Dupa care doctorii l-au scos pe colegul meu, i-au bandajat mana, s-au ocupat de el. Eu in timpul acesta ma gandeam ce sa mai fac si mi-am amintit ca pilotul meu second avea un GPS personal. ELT-ul a inceput sa functioneze, pentru ca la anumite intervale facea cate un beep-beep, dar nu i-a folosit nimanui.
L-am trimis pe asistent sa il i-a, eu nu ma mai puteam deplasa. Am descoperit coordonatele noastre, am comunicat toate datele, inclusiv altitudinea la care eram. Varful respectiv avea 1592 de metri, iar noi eram la 1.500, mai avea doar cateva secunde si treceam”, a mai spsi Romeo, care in urma impactului avea glezna rupta si se lovise destul de rau la cap.
“Acum era simplu, eu ma gandeam ca in cel mai scurt timp cineva venea la noi”
Pentru Romeo Lupu situatie parea ca se sfarseste, dupa ce a dat toate datele si a comunicat pozitia. Dar din pacate cosmarul sau de abia incepea. Toata lumea care il sun ail intreba unde este, iar unii dintre salvatori nu aveau la ei nici macar o harta. El ne-a spus ca majoritatea echipelor ii cautau exact unde nu trebuia. Cand a primit un telefon cu intrebari inteligente, atunci si-a dat seama ca la ei vor ajunge primii salvamontistii si padurarii.
“Acum era simplu, eu ma gandeam ca in cel mai scurt timp cineva venea la noi. Dar timpul trecea si nu se intampla nimic, strigam dar nu ne raspundea nimeni. Tot acest lucru de la prabusire si pana la trimiterea coordonatelor nu a durat decat jumatate de ora. (…) Unul din doctori a incercat sa se duca sa caute un drum, dar s-a intors repede, deoarece a dat de o rapa.
A venit destul de repede. De asemenea, oamenii s-au pus in miscare, salvatorii: Isu, Politia, Jandarmeria, Salvamontul, etc.. Dar am avut surpriza ca nimeni nu ne cauta unde trebuie! Coordonatele GPS nu le-a folosit nimeni, eu dupa ce am ajuns acasa m-am uitat la stiri si am vazut o gramda de aberatii. Un sef de post ma suna si ma intreaba unde sunt. Eu i-am spus ca am comunicat toate datele si sa nu ma mai sune sa ma intrebe toti acelasi lucru: unde sunteti? Dupa un timp suna un colonel de la Jandarmi care ma intreaba unde sunt.
Am inceput sa il intreb daca are o harta sua un GPS, dar a spus ca nu are nimic. (…) Atunci ma intrebam: dar cum vreti sa ne gasiti atunci? A trecut timp foarte mult, iar la un moment dat primim un telefon cu intrebari inteligente. Atunci am spus ei ne vor gasi si asa s-a intamplat! A sunat, s-a prezentat, am uitat numele, dar a spus ca e de la Salvamont Bistrita si a inceput sa ma intrebe ce vad in jur, ce fel de brazi, tanari, batrani, etc. Ei au venit in zona au cautat padurarii si au facut echipe mixte. Salvamontistii nu stiau zona, iar aici nu e zona turistica, este una foarte accidentata. Numai padurarii cunosteau zona”, ne-a mai explicat pilotul, care in urma cu cateva luni a iesit la pensie.
“Au ajuns la noi la 18.45, cam cinci ore si ceva a durat salvarea!”
Ca si in cazul avionului pe care pilotul Adrian Iovan a reusit s ail pusa jos pe munte fara pierderi omenesti, salvarea a venit dupa cateva ore bune si tot de la padurari. Pozitia lor a fost identificata dupa marimea brazilor si marcajele facute de angajatii Romsilva.
“Le-am spus ca era o padurere amestecata, a mai trecut un timp, cateva minute, revin cu un telefon si au intrebat daca cineva se poate depalsa. Am spus ca da si salvamontistii ne-au zis sa cautam un ciot al unui copac taiat, sa dam zapada la o parte si sa le spunem cu ce culoare este insemnat. S-a dus medicul, a gasit ciotul iar culoarea era maro.
Imediat au identificat zona si au zis Varful Casaru. Din momentul acela ei stiau unde sa vina, iar intre timp sunau si altii care ne intrebau in continuare unde suntem. Au sunat la cateva minute si salvamontistii au inceput sa strige sa vedem daca auzim, dar din pacate ceilalti salvatori care cautau pe alti versanti raspundeau la strigatele lor. De aici a inceput o confuzie, atunci padurarii si salvamontistii ne-au spus sa batem cu ceva.
I-am spus ccopilotului sa bata cu casca in burta elicopterului. Am batut si am batut, iar la un moment dat deja se intunecase, am facut foc, ne-am chinuit o gramada sa il aprindem. (…) Atunci soarele apunea la 17.20. Ne-au sunat salvamontistii si ne-au spus ca acum auzim bataile. I-am zis asistentului sa bata incontinuu. A mai trecut inca o jumatate de ora pana au ajuns la noi, la 18.45, cam cinci ore si ceva a durat salvarea”, isi aminteste pilotul.
“In momentul cand am inceput recuperarea autoritatile statului au incheiat cu noi”
Cum au ajuns salvatorii ei au scos termosuri cu ceai fierbinte, mancare, tigari, au intrebat cine e prioritar si s-au apucat sa ii dea jos de pe munte. Au anuntat si restul echipelor sa opreasca cautarile.
A doua echipa de salvatori a ajuns pe la ora 20.00. Pilotul isi aminteste ca salvatorii au intampinat probleme la coborare, aluneceau si cadeau, iar durmul pana la primele salvari a fost de aproximativ patru kilometri. La fata locului era Raed Arafat, parintele SMURD, impreuna cu mai multe ofcialitati.
Ghinionul nu s-a oprit pentru Romeo, care avea pe langa loviturile de la fata si glezna rupta. Odata ajunsi l-a spital ei au fost tratati. Pilotul isi aminteste ca a avut ghinionul de un medic ortopoped mai nepriceput, iar cand a ajuns la Bucuresti, la spitalul Floreasca medicii i-au facut din nou radiografii si a fost operat de urgenta si pus in ghips.
“In momentul cand am inceput recuperarea autoritatile statului au incheiat cu noi, multumim frumos, s-a terminat evenimentul nu a murit nimeni. Elicopterul era asigurat, iar in cateva luni a venit unul mai nou. (…) Eu mi-am facut recuperarea singur, mergeam cu taxiul in fiecare zi la spitalul Militar la kinetoterapie.
Nimeni nu ne-a dat o masina, iar pasii sunt aceeasi: te duci la medic, dai spaga, nu conteaza ca lucrezi impreuna cu el, cand esti pacient, esti pacient. Imi expirase si permisul de conducere, nu mai aveam nici bani, m-am dus la doctor sa-mi fac vizita medicala ca sa imi pot face permisul. (…) Aveam de facut o recuperare la mare, nimeni nu m-a ajutat.
Cu mari eforturi am gasit un loc la Techirghiol. (…) Cand m-am dus la serviciu toti imi cautau un job la birou, iar dupa sase luni am ajuns din nou la munca, la mansa. Primul meu zbor a fost la Vatra Dornei, unde am plecat cu un elicopter mare. Sase copii trebuiau sa ajunga urgent in sala de operatie. Prima misiune a fost unde nu am reusit sa ajung la ultima misiune”, ne-a mai povestit eroul.
“Eu ma intreb daca telefoanele nu ar fi existat cum ne gaseau?”
Intrebat daca ar face din nou misiuni umanitare, exact ca in cea in care a pierit regretatul Adrian Iovan el ne-a spus fara sa stea pe ganduri ca ar pleca. “M-as duce oricum, nu sunt asa pretentios. Sunt revoltat cand nu functioneaza ceva si ca poti sa mori din cauza altora care nu isi fac treaba. Atunci dupa ce am iesit de acolo daca aveam alt elicopter plecam”, ne-a mai spus barbatul.
Cat despre GPS el ne-a spus ca in aceea perioada astfel de gadget-uri nu erau raspandite. Iar din punctul sau de vedere o operatiune de salvare trebuie sa se faca urmand procedurilele legale. De asemenea sa se tina cont si de urmatorul factor : “aviatia se face in toate anotimpurile si in toate formele de relief, nu poti sa ajungi sa spui ca iarna nu e ca vara sau la munte nu e ca la ses!”
Acum pilotul se gandeste ca in ambele cazuri, tragedia din Muntii Apuseni si cea din Pasul Tihuta, existau telefoane, daca acestea nu functionau sau erau in afara ariei de acoperire, ce se intampla?
“Am fost sa caut oameni in Delta, copii pe camp, procedurile trebuie sa cuprinda toate variantele. Eu ma intreb daca telefoanele nu ar fi existat cum ne gaseau? In cate saptamani sau luni ne gaseau?”, se intreaba pilotul.
(ALEX SAULEA) (Sursa foto arhiva personala)