Accident cumplit pe șoselele din România! Două persoane au murit, alte șase sunt rănite! A fost activat planul roșu

De: Cancan
Publicat: 04/08/2021 | 23:17

Un accident grav a avut loc miercuri seara pe DN 65 A, în județul Teleorman.  Două persoane au murit, iar alte șase, dintre care patru copii, sunt rănite după ce un autoturism a lovit în plin o căruţă.

Accidentul a avut loc pe DN 65 A, în localitatea Putineiu, judeţul Teleorman, în jurul orei 22.00. Din cauza întunericului, şoferul unui autoturism nu a văzut o căruţa trasă de cal în care se aflau mai mulţi oameni şi a intrat în plin în atelajul hipo.

La fata locului, se intervine cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, 6 ambulanțe SMURD și 8 ambulanțe SAJ.

Conform ISU Teleorman, două persoane au decedat, sunt adulte şi erau în autoturism. Alte șase persoane rănite au fost transporte la spital. IGSU a transmis că celelalte victime, patru copii şi doi adulţi, care se aflau în atelajul hipo, sunt conştiente şi cooperante, cu multiple traumatisme şi au fost preluate de echipajele medicale SMURD şi SAJ pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportarea la spitalele din Turnu Măgurele şi Alexandria.