Accident grav în Buzău! O fetiţă a murit, iar vinovatul a fugit de la locul faptei! Bărbatul conducea fără permis şi…

De: Cancan
Publicat: 05/01/2018 | 09:45

Şoferul maşinii implicate în noaptea de joi spre vineri într-un accident în zona loclităţii buzoiene Sătuc şi soldat cu moartea unei fetiţe de 11 ani este un bărbat de 27 de ani, care nu avea permis de conducere şi care băuse. În acest caz, a fost întocmit dosar penal, potrivit stiripesurse.ro. 

„Referitor la accidentul rutier produs pe DN10, în urma verificărilor a reieşit că un bărbat de 27 de ani, din Greceanca, a condus un autoturism pe DN10, în localitatea Sătuc, iar pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a ieşit în afara carosabilului unde a acroşat o conductă de distribuţie gaze naturale, ulterior răsturnându-se. Din impact a rezultat decesul unei minore în vârstă de 11 ani, din Cândeşti”, a anunţat Poliţia.

Şoferul nu are permis de conducere iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat ca avea o concentraţie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.