Accident grav în Cluj! Un tânăr de 18 ani a rămas încarcerat între fiarele mașinii

Publicat: 16/04/2020 | 18:05

Accident grav în Cluj! Un tânăr de 18 ani a rămas încarcerat între fiarele mașinii. Mai multe echipaje de descarcerare s-au deplasat la fața locului.

O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ au intervenit ca urmare a unui accident rutier produs între localitățile Nicula și Bonț.
Echipajele, alertate au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, cu șoferul încarcerat și în stare gravă, ca urmare a traumatismelor suferite.

Tânărul de 18 ani era prins aproape în totalitate între bordul autoturismului și scaunul șoferului, iar echipajul de descarcerare a îndeplinit o misiune foarte dificilă pentru a putea să-l extragă din mașina contorsionată. (CITEȘTE ȘI: GIGI BECALI SFIDEAZĂ POLIŢIA! ANUNŢUL CARE VA ÎNFURIA AUTORITĂŢILE: “PE MINE NU POATE SĂ MĂ OPREASCĂ NIMENI! O SĂ MĂ DUC LA BISERICĂ DE PAŞTE”)

Tânărul a fost predat echipajului SAJ, în stare de inconștiență, și a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate.