Accident grav în Prahova. La fața locului a aterizat un elicopter SMURD

Publicat: 01/03/2020 | 19:03
Accident grav în Prahova. La fața locului a ajuns un elicopter SMURD

Accident grav în județul Prahova, duminică după-amiaza. Două autoturisme au intrat în coliziune violentă, una dintre mașini s-a răsturnat, cealaltă s-a oprit într-un copac. La fața locului a aterizat elicopterul SMURD.

Accidentul s-a produs în Băicoi, pe fondul neacordării de prioritate. Din primele verificări, se pare că, un bărbat în vârstă de 21de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism pe DJ 230, pe raza localității Drajna de Sus, ar fi efectuat manevra de depășire a două autoturisme, într-o curbă ușoară spre stânga.

Din sens opus a venit un alt autovehicul, moment în care, la revenirea pe bandă, autoturismul a intrat în coliziune laterală cu a doua mașină depășită, care s-ar fi răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile. În urma impactului, bărbatul de 21 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovindu-se de un copac de pe marginea drumului.

Acesta a fost transportat cu un elicopter SMURD la o unitate spitalicească din București, la prima vedere rănit grav. Doi copii minori, de 3, respectiv 5 ani din autoturismul răsturnat și un pasager din autoturismul care a efectuat depășirea au fost de asemenea răniți.

Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Accident grav în Prahova