Accident grav în Suceava. Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de tren| VIDEO

Publicat: 03/10/2020 | 18:14

Un accident grav a avut loc în Suceava în cursul zilei de sâmbătă. Un tren a spulberat un autoturism î care se aflau doi bărbați. Oamenii au murit pe loc.

Mașina în care se aflau cei doi bărbați a fost lovită de un tren, în localitatea Bursuceni, la o trecere la nivel cu calea ferată.
Trenul IR 5564 Suceava Nord–Botoşani transporta 15 călători la momentul la care s-a ciocnit de autoturism, în care se aflau cele două persoane. Bărbații din mașină au rămas încarcerați și inconștienți.

După sosirea echipajelor, cei doi bărbați au fost descarcerați, iar medicii au declarat decesul. Potrivit Digi24, din primele informații, șoferul mașinii nu s-ar fi asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată, aceasta fiind semnalizată doar cu „Crucea lui Andrei”.

Niciun călător al trenului nu a fost rănit, însă circulația din zonă a fost întreruptă pentru câteva zeci de minute, până când mașina a fost îndepărtată de pe șine.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult