Accident grav pe DN 7! Un TIR s-a răsturnat şi a lovit şi o conductă de gaze

De: Cancan
Publicat: 04/10/2017 | 09:39

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri dimineaţa circulaţia rutieră este oprită pe DN7 – Centura Călimăneşti, din cauza eveniment rutier produs la kilometrul 5, în care şoferul unui tir a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, unde a lovit o conductă de gaze. În urma incidentului, două persoane au fost rănite. La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia este oprită pe ambele sensuri de mers, autovehiculele fiind dirijate de poliţiştii rutieri prin oraşul Călimăneşti.

Din cauza conductei de gaz avariate, pe DN 7- Centura Călimăneştiului a fost oprit şi traficul feroviar. „La faţa locului au acţionat cu maximă operativitate poliţia rutieră, ISU, Ambulanţa, SMURD. Au fost anunţaţi imediat reprezentanţii Distrigaz, cele două persoane au fost descarcerate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Gabriel Popescu. Potrivit primelor verificări, accidentul s a produs pe fondul oboselii accentuate. La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia este oprită pe ambele sensuri de mers, autovehiculele fiind dirijate de poliţiştii rutieri prin oraşul Călimăneşti, traficul feroviar fiind şi el întrerupt.