Accident grav pe DN1! Două persoane au murit și alte trei au fost rănite

Publicat: 21/12/2020 | 10:53

Două persoane au murit și alte trei au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, în această dimineață, pe DN1, km 280, între localitățile Avrig și Porumbacu de Jos.

În accident au fost implicate două autoturisme. În uma impactului, două persoane rămase încarcerate au murit și alte trei au fost rănite și transportate la spital. La fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD, o autospecială de salvare și transport victime multiple, două echipaje de descarcerare și un echipaj SAJ.

Traficul a fost blocat, iar polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care s-a produs accidentul.