Accident grav pe DN1! O persoană a murit, patru sunt grav rănite

De: Cancan
Publicat: 08/05/2019 | 09:20
Caz șocant în Dâmbovița! A lovit o mașină, a bătut un pasager și apoi a fugit de la locul accidentului

Accident grav în această dimineață pe DN1, în județul Bihor. Patru persoane au fost rănite și o persoană a murit, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În urma impactului, au rezultat cinci victime, cu multiple leziuni, iar una dintre ele a murit. Cauza producerii accidentului a fost depăşirea neregulamentară, mai precizează sursa citată.

Accidentul rutier a fost sesizat la ora 5,54, prin numărul unic 112, apelantul sesizând că sunt şase persoane implicate aflate în trei autovehicule, două autoturisme şi un autocamion, moment în care ISU Crişana a mobilizat la faţa locului trei echipaje de pompieri militari.

Din cadrul staţiei Aleşd s-a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanţă B2 (paramedici) şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă. De la Oradea s-a deplasat echipajul de terapie de intensivă mobilă al SMURD şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, maiorul Camelia Roşca.

„Dintre persoanele rănite, una, un bărbat, se afla în stop cardiorespirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar din nefericire fără rezultat. Persoana a decedat”, a precizat reprezentanta ISU Crişana.

Comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, a confirmat că în accident au fost implicate două maşini şi un autotren (TIR).