Accident înfiorător în Teleorman. Doi oameni au murit, după ce o mașină a fost spulberată de un tren

Publicat: 13/12/2020 | 23:23

Un accident teribil s-a petrecut în această seară în județul Teleorman. O mașină în care se aflau un bărbat și o femeie a fost spulberată de un tren, iar impactul a fost atât de puternic, încât șoferul și pasagera, care era pe scaunul din dreapta, au murit. Mecanicul locomotivei consumase alcool, potrivit reprezentanților din cadrul IPJ Teleorman.

O femeie și un bărbat au murit în urma unui accident produs în județul Teleorman

Impactul devastator a avut loc pe raza comunei Plosca din județul Teleorman., iar șoferul autoturismului a decedat pe loc. Femeia care se afla în dreapta lui a fost găsită de medici în stop cardio-respirator. La fața locului au intervenit pompierii cu o descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD. În sprijinul lor, a venit și un echipaj cu medic și o ambulanță tip C.

“Autoturism lovit de tren în comuna Plosca (Str. Morii). Şoferul a fost găsit fără semne vitale, încarcerat, iar pasagerul din dreapta, o femeie, neîncarcerată, este în stop cardio-respirator, motiv pentru care i se fac manevre de resuscitare sub coordonarea medicului”, au anunțat cei de la ISU Teleorman, conform Agerpres.

Din nefericire, inima femeii s-a oprit pentru totdeauna și a fost declarată decedată de echipajul SAJ Teleorman. Ea, dar și șoferul care a pierit în urma accidentului feroviar erau în vârstă de 47 de ani și locuiau în comuna Plosca. Polițiștii continuă ancheta în urma acestei tragedii.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor care au generat producerea accidentului feroviar, pe raza localităţii Plosca. În urma impactului produs între un autoturism şi trenul personal care circula pe ruta Alexandria – Roşiori de Vede a rezultat decesul a două persoane, bărbat şi femeie, ambele în vârstă de 47 de ani, domiciliate în comuna Plosca”, au mai declarat oficialii din cadrul IPJ Teleorman.

Conductorul trenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat; bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.

Sursa foto: Facebook / ISU Teleorman