Accident mortal în Bacău. Un zidar a căzut de la etajul 7 al unui bloc în construcție

Publicat: 13/02/2020 | 12:54

Un tragic accident de muncă s-a petrecut, joi, în Bacău. Un muncitor a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc, unde lucra ca zidar. (VEZI ȘI: UN MUNCITOR BUCUREȘTEAN S-A NĂSCUT PENTRU A DOUA OARĂ. A CĂZUT DE LA ETAJUL 17 ȘI A SCĂPAT CU RĂNI MINORE)

Tragedia s-a petrecut  pe Strada Ștefan cel Mare, din Bacău, la un bloc aflat în construcție. Se pare că muncitorul s-ar fi dezechilibrat și a căzut în gol, fără nicio șansă de supravețuire. Un coleg al victimei sunat la 112, iar la fața locului s-a deplasat o ambulanță cu medic, de la Serviciul Județean.

Victima avea 55 de ani

Salvatorii au încercat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, medicul a constatat decesul. Bărbatul avea 55 de ani și era din comuna Buhoci. Din primele cercetări, se pare că acesta era angajat la o altă firmă decât la cea care executa lucrarea, la blocul de pe care a căzut. Poliția a întocmit dosar penal pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și pentru ucidere din culpă.

În urmă cu o lună, un alt muncitor, care lucra fără forme legale, așa cum s-a constatat din primele cercetări, a căzut de la etajul opt și a scăpat cu viață. Atunci, muncitorul a căzut în casa liftului, iar impactul a fost amortizat de un pod de lemn aflat la parter.