Accident pe DNA1, în Prahova! Șase răniți, între care trei copii

De: Cancan
Publicat: 25/12/2018 | 20:38
Accident pe DNA1, în Prahova! Șase răniți, între care trei copii

Șase persoane, dintre care trei copii, au fost rănite, marți seara, în urma unui accident produs pe DN1A, în Prahova. Două mașini s-au ciocnit din cauză că unul dintre șoferi nu a acordat prioritate. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a spus că șase persoane au fost rănite în urma accidentului produs pe DN 1A, în zona localității Homoraciu.

“Șase victime au fost transportate la spital, din care trei copii, doi de 11 ani și unul de 17 ani. Intervenim cu un echipaj SMURD și autospeciala de transport personal și victime multiple. O femeie este rănită mai grav”, a spus Vasiloae.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, se pare că accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferi nu a acordat prioritate.

Circulația rutieră este blocată pentru cercetări, dar valorile de trafic sunt scăzute.