Accident teribil în Botoșani! Un bărbat a fost lovit mortal de o mașină. Șoferul a fugit de la fața locului

Publicat: 15/10/2020 | 10:03

Un accident teribil a avut loc miercuri seară, în comuna Cândești, din județul Botoșani. Un bărbat ce se deplasa pe margine drumului a fost lovit mortal de un autoturism. Șoferul a fugit de la locul faptei.

Bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost acroșat de o mașină, iar impactul i-a fost, din păcate, fatal. Acesta a decedat pe loc. (CITEȘTE ȘI: CAZ ȘOCANT ÎN BOTOȘANI. UN POMPIER ȘI-A BĂTUT SOȚIA ÎNSĂRCINATĂ ȘI A AMENINȚAT-O CU UN CUȚIT. AUTORITĂȚILE AU INTERVENIT ÎN FORȚĂ)

Potrivit polițiștilor direcționați la fața locului, bărbatul, din localitatea Cândești, se deplasa cu bicicleta pe drumul național 29 C, moment în care a fost surprins şi accidentat mortal de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul faptei. Tragedia a avut loc pe raza comunei Cândești, județul Botoșani.

S-a deschis dosar penal

În urma accidentului, la fața locului s-au prezentat echipaje de la Ambulanță și Poliție. Din păcate, medicii nu au mai putut să facă nimic pentru victimă și au constatat decesul. În acest caz a fost deschis un doar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, iar autoritățile sunt în căutarea făptașului. (VEZI ȘI: O TÂNĂRĂ DE 18 ANI, DIN BOTOȘANI, A LOVIT CU MAȘINA UN COPIL DE 8 ANI, APOI L-A DUS ACASĂ, ASCUNZÂND INFRACȚIUNEA)

 „S-a deschis dosar sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. Se efectuează cercetări pentru identificarea autorului faptei şi tragerea acestuia la răspundere penală”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean din Botoşani.