Accident teribil în Galați! Un tânăr a murit după ce a fost lovit de două maşini

Publicat: 18/08/2018 | 16:06

Un bărbat din Galaţi a murit sâmbătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă, după ce vineri noaptea a fost lovit de două maşini în timp ce încerca să traverse strada.

Bărbatul, care traversa neregulamentar, a fost lovit de un autoturism care circula dinspre Viaduct către strada Brăilei iar apoi, din impact, victima a fost proiectată pe sensul opus, unde a fost lovită de un alt autoturism. Victima a decedat„, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Gabriela Costin, anunță agerpres.ro.

Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Galaţi a intervenit la faţa locului.

Victima, un bărbat de aproximativ 30 de ani, suferise multiple politraumatisme după ce a fost lovit de ambele maşini. În cele din urmă a decedat la spital„, a precizat şeful SJA Galaţi, Mihai Polinschi.

Cei doi şoferi implicaţi în accident, în vârstă de 31, respectiv 40 ani, nu consumaseră alcool.

Poliţiştii rutieri au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult