Accident terifiant în Harghita. Un bărbat şi-a pierdut soţia de 30 de ani şi cei doi copii

De: Cancan
Publicat: 26/01/2018 | 09:09

Tragedie cumplită pentru o familie! Un bărbat şi-a pierdut soţia de numai 30 de ani şi cei doi copii, de trei ani şi celălalt de 8 luni, într-un cumplit accident de maşină.

Potrivit primelor concluzii ale poliţiştilor, maşina familiei a derapat şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un autoturism care circula regulamentar. La volan se afla tatăl.

Mama, în vârstă de 30 de ani, şi o fetiţă de 3 ani au murit pe loc. Medicii au încercat zeci de minute să îl resusciteze pe al doilea copil, care avea doar 8 luni, dar nu au reuşit să îl salveze, potrivit digi24.ro.