Accident violent pe DN6! Trei oameni au fost răniți, după ce mașina în care erau s-a răsturnat

Publicat: 05/12/2018 | 09:35

Un șofer cu mașină înmatriculată în Argeș s-a răsturnat, miercuri dimineață, pe DN6, la ieșirea din Roșiori spre Măldăeni.  Inițial, s-au anunțat patru victime încarcerate, așa că la fața locului s-au deplasat mai multe ambulanțe și echipajul de descarcerare. În urma impactului violent, trei oameni au fost răniți și au fost duși de urgență la spital. 

Au reușit să iasă din mașina răsturnată

Din fericire, pasagerii au reușit să iasă între timp din mașină rămasă cu roțile în sus, dar au suferit răni și au fost preluați de echipajele de ambulanță și transportați la spitalul din Roșiori. (VEZI ȘI: DOUĂ TIRURI S-AU CIOCNIT FRONTAL PE DN 72)

Victimele erau conștiente și cooperante.   

Viteza mare, cea mai probabilă cauză a accidentului

Din primele date, autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile, cel mai probabil din cauza vitezei. Poliția a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și se fac cercetări. 

Cinci drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă

Potrivit Infotrafic, miercuri există, în continuare, cinci drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă, respectiv:

1. DN 2H, în Milişăuţi, judeţul Suceava, la kilometrul 4+776, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii asupra podului din localitate. Circulaţia se desfăşoară pe rutele ocolitoare DN2 şi DN17A Rădăuţi – Suceava;

2. DN 2L, în Soveja, judeţul Vrancea, la kilometrul 59+900, ca urmare a precipitaţiilor abundente care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;

3. DN 7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) până la kilometrul 130+800 de metri (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu), conform regulamentului de funcţionare a drumului şi din cauza instabilității atmosferice la altitudine, ce poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment;

4. DN 12B, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, pe tronsonul kilometric 16+450-17+500, unde, la intrarea în localitate s-a produs o cedare a terasamentului de drum, ce a dus la surparea acestuia pe o lungime de 3 metri. Traficul rutier se desfăşoară pe urmatoarea rută ocolitoare: DN12B km 16+450 – str. Vasile Alecsandri – DN12B km 17+500 şi retur, cu o restricţie de tonaj de 7,5 tone.

Şi tot pe acest drum, dar pe tronsonul 0+452 – 0+487, din cauza unei alunecări de teren ce a dus la tasarea platformei carosabilului, circulaţia se desfăşoară pe ruta ocolitoare: DN12A km 103+000 – str. 1 Mai – str. Răducanu – str. Podu de Fier – str. Tiseşti – str. Semicercului – str. Bradului – intersecţie cu DN12B km 2+000 şi retur;

5. DN 67C (Transalpina), din cauza căderilor de zăpadă, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul Rânca (Gorj) – Obârşia Lotrului (Vâlcea), între kilometrii 34+800 de metri şi 59+800 de metri.