Accidentul de muncă de la Petromidia a alertat ITM-ul. Femeia este în stare gravă

Publicat: 14/05/2023 | 12:40
ITM a deschis o anchetă după accidentul de muncă de la Petromidia / Sursă Foto: Facebook

Sâmbătă după-amiază, la Rafinăria Petromidia Năvodari a avut loc un accident de muncă foarte grav. Doi angajați, un bărbat și o femeie, au căzut într-un rezervor de azot. Din păcate, bărbatul și-a pierdut viața, iar femeia a fost transportată la spital, starea ei fiind foarte gravă. Autoritățile s-au autosesizat după acest incident, iar ITM-ul a deschis o anchetă în cadrul rafinăriei.

Un accident de muncă extrem de grav a avut loc sâmbătă, 13 mai, la Rafinăria Petromidia Năvodari. O femeie și un bărbat, care lucrau în complexul petrochimic, au căzut într-un rezervor de azot. Se pare că în momentul accidentului cei doi efectuau niște proceduri de rutină.

(NU RATA: Tragedie fără margini pentru un tânăr de 28 de ani! Adelin s-a stins din viață în urma unui accident cumplit: „Am rămas șocată…”)

ITM a deschis o anchetă după accidentul de la Petromidia

La fața locului au fost trimise mai multe echipaje medicale, dar şi 24 de pompieri cu mai multe autospeciale, inclusiv un echipaj CBRN, adică echipaj de intervenție în cazul accidentelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare. Cele două victime au fost scoase din rezervor, însă din păcate bărbatul de 55 de ani a decedat la scurt timp. După efectuarea manevrelor de resuscitare, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa. Ea se află în continuare în stare foarte gravă, fiind internată la secția de terapie intensivă.

Femeia a supraviețuit accidentului, cel mai probabil, datorită faptului că purta echipamentul de protecție. Cei de la ISU au explicat că în bazinul de azot, care este folosit la răcirea instalației, temperaturile coboară la minus 50 de grade.

Potrivit News.ro, în cursul zilei de duminică, inspectorul şef al ITM Constanţa, Marian Becheanu, a declarat că a fost demarată o anchetă pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul de muncă de la Rafinăria Petromidia Năvodari.

„În urma accidentului de muncă de la Rafinăria Petromidia au fost două victime: una a decedat, e vorba de un bărbat şi cealaltă a fost resuscitată, se află internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Imediat după producerea evenimentului doi inspectori de muncă au fost trimişi acolo pentru a face cercetarea şi au început să ia declaraţii, au făcut primele constatări. Sunt câteva ipoteze de lucru, le urmăm, verificăm pentru a vedea în ce împrejurări s-a produs evenimentul şi pentru a afla cauzele acestuia”, a declarat Marian Becheanu.

(VEZI ȘI: Destin crunt! Elisa a fost condusă spre moarte de cel pe care îl iubea. Tânăra de 27 de ani a murit într-un cumplit accident)