Această tânără a scăpat din casa criminalului și a povestit totul: „M-am trezit dezbrăcată şi legată…”

Publicat: 29/07/2019 | 17:11

O tânără a fost răpită în timp ce se plimba cu bicicleta, însă a reuşit să scape din mâinile celui care o sechestrase şi încercase să o ucidă, după ce l-a complimentat pentru orhideele pe care le avea în casă, au informat sâmbătă surse ale poliţiei confirmate de presă, relatează AFP.

Nathalie Birli, o ciclistă profesionistă în vârstă de 27 de ani, a fost izbită violent în urmă cu câteva zile de un automobilist în timp ce se antrena într-o zonă rurală din afara oraşului Graz. În timpul căderii ea şi-a rupt o mâna, iar agresorul a lăsat-o inconştientă lovind-o cu un lemn, după care a transportat-o într-o casă izolată.

M-am trezit dezbrăcată şi legată într-un fotoliu, într-o casă veche„, a povestit tânăra ziarului Kronen Zeitung.

Cel care o răpise a forţat-o să bea alcool şi a încercat apoi să o înece într-o cadă cu apă rece, a spus ea. Tânără a reuşit totuşi să-l înduplece pe criminal, lăudându-l pentru numeroasele orhidee pe care le avea în casă. „Plin de ură la început, el a devenit brusc simpatic cu mine”, mărturisindu-şi pasiunea pentru grădinărit şi orhidee şi povestindu-mi despre copilăria lui dificilă”, a adăugat fata.

Ea a reuşit până la urmă să-l convingă să o elibereze şi chiar să o conducă până acasă.

Analizarea datelor GPS i-a îndrumat repede pe anchetatori la domiciliul suspectului care a fost arestat, a precizat poliţia.

Bărbatul, în vârstă de 33 de ani şi suferind de tulburări psihice, a fost încarcerat. Anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă el a fost implicat în trecut şi în alte răpiri