Acest bărbat şi-a stropit soţia cu benzină şi i-a dat foc într-un fast-food din Bacău. De faţă erau şi cei doi copii ai lor

De: Cancan
Publicat: 15/02/2017 | 21:23

Un bărbat de 36 de ani, originar din localitatea Izvoare, judeţul Neamţ, a intrat în magazinul unde ştia că se află soţia sa, în vârstă de 30 de ani, însoţită de doi dintre copiii pe care îi are şi de mama ei, pentru a cumpăra ceva de mâncare. Se pare că cei doi soţi erau certaţi. Imediat între ei s-a declanşat un conflict spontan ce a scăpat de sub control.

Într-o acces de furie, individul a scos din buzunarul hainei un bidon, se pare plin cu un lichid inflamabil, cel mai probabil benzină, cu care a stropit-o pe femeie şi apoi i-a dat foc, potrivit presei locale. Gestul său şocant a creat o stare de panică în întreg magazinul, mai ales pentru că totul s-a petrecut sub privirile celor doi minori, dar şi ale mai multor clienţi care se aflau acolo. Martorii povestesc că tinerei i s-a aprins părul, dar şi haina de pe ea, scrie Deşteptarea.

Bărbatul şi-a stopit soţia cu benzină

Disperată, femeia a ieşit afară să ceară ajutor, a reuşit să-şi scoată şi geaca ce ardea ca o torţă şi a fugit pe jos până la spitalul din apropiere. Aici a primit îngrijiri medicale, după care a fost transferată la Spitalul din Piatra Neamţ, fiind diagnosticată cu arsuri de gradul II şi III, pe faţă, mâini şi gât. Bărbatul a luat unul dintre copii şi a fugit de la faţa locului. Poliţiştii au început imediat căutările.