Acest şofer revoltat a refuzat să se dea jos din maşină atunci când a fost oprit de Poliţie! Totul a fost filmat de iubita acestuia, iar apoi…

De: Cancan
Publicat: 10/01/2017 | 10:39

Imaginile cu şoferul revoltat au ajuns pe reţelele sociale, acolo unde au deveni virale, pentru că videoclipul a fost vizualizat de aproape 200 de mii de ori, de către internauţi. În acestea se poate vedea, dar şi auzi cum în loc să stea de vorbă cu poliţistul care l-a oprit, respectivul şofer decide să îşi sune un prieten, căruia îi povesteşte întreg momentul. Din spusele tânărului aflat la volan, ar fi fost oprit aiurea de către Poliţie, pentru că nu făcuse altceva decât să staţioneze „un minut pe interzis“, iar apoi a început să îi spună iubitei sale „filmează, uite cum scoate pistolul“.

În plus, ce a urmat a stârnit hohote de râs, pentru că după ce a spus hotărât că nu va coopera cu Poliţia, şoferul revoltat a decis totuşi să deschidă geamul, însă a constatat că acesta se blocase din cauza gerului.  Iar asta nu e tot, fiindcă oamenii legii s-au arătat mai puţin răbdători decât se aştepta tânărul, iar în imagini se poate vedea şi cum îl imobilizează pe acesta şi îl duc la secţie. În maşină rămâne doar iubita care îi strigă în urmă „filmez, mă, filmez tot!“.

This browser does not support the video element.