Acesta e oraşul în care trăiesc doar femei, iar cea mai „bătrână” dintre ele are 35 de ani! Ce trebuie bărbaţii să facă pentru a putea fi chemaţi acolo

De: Cancan
Publicat: 13/11/2017 | 15:14

Chit că multe dintre femeile din oraşul Noivo do Cordeiro sunt căsătorite, soţii lor sunt nevoiţi să lucreze şi să locuiască în alt loc. Asta deoarece oraşul e amplasat într-o zonă rurală a Braziliei, iar şansa unui loc de muncă e una destul de redusă.

În respectivul orăşel trăiesc mai bine de 600 de femei, tot ele fiind responsabile şi de propriile legi şi reguli care sunt respectate cu sfinţenie. De asemenea, soţii revin doar în weekend-uri, iar băieţi care împlinesc vârsta majoratului sunt şi ei trimişi departe de casă.

„Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere. Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile”, spune Rosalee Fernandes, potrivit dailymail.co.uk.

Deşi multe dintre ele visează să îşi întâlnească marea dragoste, un bărbat singur şi care să nu le fie rudă e destul de greu de găsit. Însă, bărbaţii care vor să vină în oraş trebuie să respecte şi ei regulile acestui loc şi să nu le supere în vreun fel pe femeile care se află la conducere.